web analytics

Pagini

Adevăruri de care ne ascundem

Dezumanizarea umanității – partea întâi

E sarbatoare. A fost Pastele catolic, a fost Pastele evreiesc, ortodocsii sunt in Saptamana Mare, sambata e Invierea. De mai bine de o saptamana auzim (si vedem) in mass media tot felul de stiri si mesaje care ne indeamna ca macar acum, in aceasta perioada, sa devenim mai buni, mai umani, sa ne pese mai mult de aproapele nostru… La fel cum in decembrie trebuie sa fim cuprinsi de „spiritul Craciunului”, sa daruim, sa facem fapte bune, etc.

Povesti de adormit copiii! Lumea actuala, atat in Romania cat si la scara mondiala, este plina de ura, de vrajba, de mancatorie, de ipocrizie. Am vazut azi pe un site (Antena 3)  indemnul de a ajuta copiii malnutriti din Africa. Da, un indemn umanitar care in alte conditii ar fi intr-adevar laudabil. Dar… De ce sa ajut EU copiii din Sahel cand si aici, in Romania, avem copii malnutriti? De ce sa dau EU bani din salariul meu de mizerie cand marii milionari romani de genul Niculae, Tiriac, Copos, Borcea, Tintareanu, Dan Diaconescu, Cocos, Udrea, inavutitii din clasa politica si atatia altii nu misca un deget? Pe astia ii vedem la sarbatori religioase inchinandu-se cu smerenie in biserici, aratandu-ne cat de credinciosi sunt, cand ei de fapt nu au nici un Dumnezeu. Iar asta se vede si se simte, oricat ar incerca sa ne convinga de contrariu.

Niciodata nu am fost de acord cu acele „spectacole de caritate” organizate de cluburi de bogatasi cum avem (si) in Bacau, care platesc mii de euro unor „vedete” pentru a prezenta spectacolul. Cum a fost in decembrie 2011 cu Mihaela Radulescu, de exemplu. Cate familii sarace puteau avea strictul necesar pe masa si pentru cat timp din acei bani care au constituit onorariul ei? Iar Raduleasca, daca era atat de miscata de nevoile acestora, ar fi putut sa-i doneze, la randul ei. Dar nu. Deh, case pe la Cannes, ţoale, cosmeticale…

Sa fim mai omenosi de sarbatori, ni se spune… Cata stupiditate! Cata ipocrizie! Oamenii saraci au nevoie de ajutor tot anul, nu doar de sarbatori si in campaniile electorale!

Ne amagim mereu invocand speranta de mai bine. Muncim pentru copiii nostri, sa aiba o viata mai buna… Aiurea! La cum decurg lucrurile, nici in Romania nici in lume nu va fi mai bine in vecii vecilor atata timp cat banul primeaza iar omul are valoare zero. Atata timp cat copiii nostri nu sunt decat „carne de tun”, viitorii sclavi ai celor cu bani. Atata timp cat noi ne lasam calcati in picioare de bogatasi. Iar partea cea mai sumbra este ca pentru noi, cei simpli, acea „luminita de la capatul tunelului” pur si simplu nu exista. Asa cum si istoria a dovedit-o, intotdeauna vor exista saraci si bogati, asupriti si asupritori, flamanzi si ghiftuiti. Iar aceasta ordine nu se poate schimba decat prin doua modalitati: ori un razboi total, sangeros, in care din pacate ar cadea victime sute de milioane sau chiar miliarde de oameni ori un cataclism natural la scara mondiala care, la fel, ar nimici miliarde. Insa abia atunci si cei bogati (care ar mai supravietui) ar realiza ca banii lor nu mai valoreaza absolut nimic.

Traim fiindca ne-am nascut. Fiindca asta-i cursul naturii sau fiindca Dumnezeu ne-a dat viata. Parerile sunt impartite. Dar oricare dintre ele ar fi, odata ce ne-am nascut, avem toti aceleasi drepturi, suntem OAMENI. Si acei subnutriti din Sahel, si europarlamentarii de la Bruxelles, si thailandezii care-si vand copiii sa scape de o povara, si cei din vilele din Malibu. Daca nu ar exista banul, prin ce ne-am diferentia unul de altul?

Iata niste fotografii ce contin ADEVARURI pe care NU VREM sa le vedem. Realitatea cruda si crunta. Atat cei din dreapta cat si cei din stanga sunt fiinte umane:

     

     

     

     

     

Se fac investitii de miliarde de dolari in obiective care sa asigure luxul si traiul mai mult decat indestulat al unei parti a populatiei, dar nu se poate investi intr-o teava care sa transporte apa in Sudan sau Nigeria, de exemplu. Langa o conducta de petrol de mii de kilometri nu se poate  atasa si o simpla teava de apa… Ar fi prea costisitor si nu ar aduce profit. De ce sa ajuti niste semeni sa-si poata cultiva pamantul daca prin asta nu ti se ingrasa contul?

Tinem tot felul de conferinte pe tema conservarii mediului dar de fapt continuam sa-l distrugem; vorbim pe la OMS despre cum sa fim mai sanatosi dar de fapt marile industrii farmaceutice NU ajuta cu nimic la asta, promovand medicamente din ce in ce mai scumpe si mai periculoase care nu fac decat opusul a ceea ce se declara oficial; declaram pe la UNICEF ca vrem sa eradicam foametea in tarile subdezvoltate dar de fapt nu facem nimic pentru a le scoate din asta. Marile puteri economice (SUA, China, Germania, etc) ajuta doar la nivel declarativ, fiindca de fapt nu fac nimic concret. Totul se reduce la bani. De ce sa piarda o banca un profit de niste milioane de dolari cand e mai simplu sa infometezi niste milioane de oameni ca sa-i ai sub control?

Fiindca acesta este cel mai sigur mod de a controla o multime: infometeaz-o si da-i din cand in cand un blid de mancare doar daca respecta regulile impuse de tine. Invrajbeste-i pe saraci unul contra altuia si poti domni linistit peste multime. La asta se reduce viata noastra. Atat in lume cat si in Romania.

Am gasit intamplator luarea de cuvant a unei fete de 13 ani la o conferinta internationala pe teme de mediu. Am privit si ascultat prima oara pana la capat si, nu mi-e rusine sa recunosc, mi-au dat lacrimile. Mi-a rascolit sufletul. Am revazut de cateva ori inregistrarea pana la un moment dat, cand  mintea mea s-a revoltat. Am vazut acele priviri impasibile a auditoriului, se citea pe fata lor ca sunt prezenti acolo doar fizic, fiindca mintea lor era aiurea, pe la afaceri, bani, amante sau cine stie pe unde, oricum nu la ce spunea acel copil. Dupa 6 minute si ceva de liniste, cat a durat acel discurs, s-au reintors la discutiile lor serbede, la batut apa in piua si zero masuri concrete.

Va invit sa vizionati aceasta inregistrare. Urmariti pana la capat, ganditi-va, analizati, apoi trageti concluziile:

Fata care a facut lumea sa taca pentru 5 minute

Astept opiniile, ideile si comentariile voastre pe aceasta tema.

Scris de Marian, 13 aprilie 2012