web analytics

Pagini

Hanami – feeria cireșilor japonezi

La vremea cand la noi iarna mai are o ultima rabufnire, pe meleaguri indepartate primavara si-a intrat deja in drepturi, oferind un spectacol de o maretie desprinsa parca din povesti, incantand ochiul si sufletul. Intr-o tara ultramoderna, dar cu traditii inca puternice, natura ofera momente de neuitat si poate chiar de neimaginat pentru multi dintre noi.

Hanami, care in traducere literala din limba japoneza inseamna “privitul florilor”, este obiceiul tradițional japonez de a privi florile ume (cais japonez) sau sakura (cires). Simbolizand puritatea dar si aspectul efemer al vietii, inca din vremuri indepartate sakura a fost obiect de inspiratie pentru artisti.

Perioada ideala este, depinzand de regiune, de la sfarsitul lunii martie pana la inceputul lunii mai, si dureaza in fiecare regiune cam o saptamana-doua. Sakurazensen (prezicerea perioadei ideale pentru Hanami) este anuntata in fiecare an de către Institutul Meteorologic japonez, si este urmarita cu atentie de catre cei care planifica picnicuri hanami. In Nishinomiya de exemplu, Festivalul florilor de cires are loc la inceputul lunii aprilie in parcul Shukugawa. Pe o distanta de circa 3 km de-a lungul raului cu acelasi nume, an de an 1700 de ciresi isi inmoaie crengile incarcate de flori in apa cristalina. Martori de taina ai sufletelor indragostite, ciresii imbraca in aceste zile straie de sarbatoare, asteptandu-si oaspetii. Picnicurile pot avea loc atat in timpul zilei cat si seara sau noaptea, caz in care se numesc yozakura. In unele parcuri sunt atarnate temporar lanterne de hartie pentru yozakura.

     

Introdus in Japonia in perioada Nara (710-794), fenomenul “Hanami” exprima o anumita conceptie a omului in legatura cu natura. La inceput florile de ume erau mai populare, dar din perioada Heian (794-1185) sakura a devenit obiectul principal al hanami-ului. In literatura, termenul hanami in sensul de privire a florilor de sakura a fost folosit pentru prima data in capitolul 8 al romanului Genji monogatari (Povestirea lui Genji), scris in ultima parte a epocii Heian si atribuit lui Murasaki Shikibu. In acea perioada obiceiul era urmat doar de catre curtea imperiala, dar din perioada Edo (1600-1867) s-a extins si printre cetatenii de rand.

         

           

In aceste fotografii de la picnicuri la care participa multimi de oameni atat ziua cat si noaptea, am remarcat doua lucruri de neconceput pentru majoritatea romanilor. Unul este ca nu am reusit sa observ hartii printre pãturi, gunoaie aruncate aiurea, PET-uri plutind pe ape, obiecte nelipsite din locurile unde se petrece in stil mioritic. Iar al doilea, la fel de important, este ca desi copacii debordeaza de flori, nu am vazut nici macar o singura persoana sa aiba in maini o ramurica rupta dintr-un pom… Acolo nu exista “iau si eu una sa duc acasa”. Acolo natura se respecta si se protejeaza.

Avem si noi, in Bacau, un coltisor care o perioada scurta de timp aduce intrucatva cu acele alei din Japonia. In parcul Cancicov, pe aleea dintre fantana arteziana mare si cea cu cele trei femei, peste putin timp, cand copacii vor inflori va fi, la fel, o feerie roz. Sa mergem, sa ne plimbam pe acea alee, sa ne bucuram de frumusetea naturii, dar s-o admiram numai. Sa luam exemplul japonezilor.

Marian 8 Aprilie 2012