web analytics

Pagini

Eroii neamului în presa românească

Astăzi este 11 Noiembrie.

M-am uitat pe toate site-urile așa-zise de știri și, cu o singură excepție, am găsit doar evenimentele „de mare importanță națională”:

VESTEA ASTA A AŞTEPTAT-O TOATĂ LUMEA! Uite ce ANUNŢ a făcut ANDRA! Măruţă e în al nouălea cer”. Wow! Deși eu nu așteptam nici o veste, aflu stupefiat ceva ce nimeni, din preistorie până în ziua de azi, nu a mai reușit să facă în România: Andra lansează o nouă piesă!

Alta: „ANDREEA MARIN a şocat AUDIENŢA când a apărut AŞA! Uite CE GREŞEALĂ A FĂCUT VEDETA!” Sincer, trebuie să recunosc că singurul lucru care mă șochează este cretinismul și ipocrizia marii majorități a celor ce lucrează în mass-media. Ei bine, uite că nu mă interesează țâțele Andreei Marin, oricât ar fi de strivite sau oricât or fi atârnând ele. Și nu văd cu ce drept se trezește un neica-nimeni să judece gusturile cuiva.

Alta: „Dezvăluiri alarmante! Cum riscă Iașul să piardă racla cu moaștele Sfintei Parascheva”. Asta veste alarmantă! Ce mai pupăm dacă se fură moaștele? Unde mai stăm zile și nopți la coadă la îmbânceli? Unde ne mai înghesuim la sarmale? Băi oameni buni, nu vă văd sărind de fund în sus când se fură aurul țării, când vi se fură banii munciți de voi, când vi se fură viitorul copiilor voștri. Ei unde și ce o să muncească? La pupat moaște?

Alta: „Imaginea de un milion de like-uri! Ce a putut să posteze fata lui Salam pe Facebook!” Deschid „articolul” și – Doamne! Incredibil! Uluitor! Șocant! Nemaivăzut! Extraordinar! N-ai să crezi! „Ce a putut să posteze” Sălămița? Țineți-vă bine: o fotografie în care este ea cu taică-său și cu frate-său! N-a văzut feisbucu’ așa o minune de când l-a fătat Zucker… cum îi mai zice! Și mă mai și întreb de ce ar merita „un milion de like-uri” după cum spune ilustrul „jurnalist” anonim. La fel cum mă întreb de ce el – sau ea – merită să primească salariu pe astfel de nerozii…

Și, bineînțeles, de pe nici un site nu putea lipsi marea, mirobolanta, ultra-mega-super „vedeta” Biiiiiiancaaaaaa! Acea scândură cu două geamanduri după care se țin scai majoritatea paparazzilor și ne țin la curent cu mărețele realizări ale divei: când, cum și unde și-a mai vopsit o șuviță, când cum și unde a mai tras un pârț și cine i l-a adulmecat, când, cum și unde s-a dus la WC, câte straturi de la hârtia igienică a folosit – dacă a folosit, câți bărbați își bagă mâinile în buzunarele pantalonilor când trece ea – nu de alta, dar să se convingă că mai este funcțional organul fiindcă multora li se înmoaie numai când îi aud numele.

Știri „educative”, știri „culturale”, știri care ne îndrumă tineretul spre mărețele culmi ale prostiei și îndobitocirii.

Și până la urmă, minune: am găsit totuși rătăcită și o mică știre despre însemnătatea zilei de 11 Noiembrie: „Zeci de veterani români, omagiaţi de americani”. Deci atenție, repet: veterani români omagiați de americani! Fiindcă bunicii noștri au murit sau au fost răniți în primul război mondial luptând pentru America, nu pentru România… Mai bine de 250.000 de români au fost uciși în acel război pentru ca urmașii lor să aibă un viitor. Urmașii – adică noi. Iar noi nici măcar nu știm ce însemnătate are data de 11 Noiembrie. Halal popor mai suntem… Cred că dacă acești eroi ar fi știut atunci ce va ajunge țara asta și cum le vom cinsti memoria nici măcar n-ar mai fi pus mâna pe arme. Ar fi făcut probabil „Pădurea spânzuraților” cu vreo 5-6 ani înainte de a scrie Liviu Rebreanu romanul.

Mă întreb uneori cum putem fi atât de ipocriți să ne blestemăm pe la colțuri conducătorii pe care noi i-am ales, să ne lamentăm pe net și pe la Tv cu aberații de genul „unde ești tu Țepeș Doamne”, „de s-ar ridica iar Ștefan de la Putna”, etc, dar habar n-avem când s-a încheiat primul război mondial. Țepeș e mort de vreo juma’  de mileniu, Ștefan la fel, și Mircea, și Mihai, și toți ceilalți. De ce trebuie să vină ei să facă ceea ce trebuie să facem noi? Ei și-au făcut datoria față de țară și de neam. Noi ne-am făcut doar datoriile…

          

          

Mă întreb deseori dacă aceste cuvinte simple mai au vreo rezonanță în inimile generațiilor actuale. Și nu pot să nu mă întristez.

Fiindcă, nu-i așa, „un popor ce nu-și cunoaște istoria și nu-și cinstește înaintașii, este doar o gloată fără viitor”…