web analytics

Pagini

Amurg

Stau singur la geam și privesc metaforic
Spre norii plângând într-o ploaie de vară.
Potop de-amintiri năvălesc euforic
Și sufletu-mi spală de neagra ocară.

Când focu-n cămin doar mai pâlpâie-anemic
Întorc cu vătraiul prin jarul nestins;
Diluviul de-afară mă face astenic
Visând primăvara când părul mi-e nins.

Mă simt obosit, nici privirea nu-i clară
Iar vocea, o șoaptă-n altar părăsit,
Îngâna istoria de odinioară
A unei iubiri ce nu are sfârșit.

Nepoții mă-ndeamnă la mici spovedanii
Din vremea când tineri eram amândoi,
Să depăn povestea pierdută prin anii
Ce nu vor veni niciodată ‘napoi.

Eram două vieți și iubirea doar una,
Eram amândoi, dar un suflet eram.
Femeie, bărbat, noi am fost totdeauna
O singură frunză-nverzind pe un ram.

Copii, luați aminte la șoapta-mi din urmă:
Iubiți-vă-n veci, ca ai voștri bunici.
Să nu fiti nici miei rătăciți de-a lor turmă
Nici sadici birjari conducând doar din bici.

Luați pildă din tot ce mai pot a vă spune
Prin vorba-necată de lacrimi ce-mi curg:
Doar dragostea pururi pe rău îl răpune.
O viață avem. Doar o zi și-un amurg.

S-a stins, poate, focul. Căminul e rece.
Copil mă revăd în galop efemer.
Mă-nalț din fotoliu; de jos mă petrece
Bătrânul ce-am fost. Doar un trup auster.