web analytics

Pagini

Gând și suflet românesc

În clipa în care-oi uita că-s român
Pogoară-se-n mine urgia divină.
Mormânt să nu am, nici cer, nici lumină,
La câini să mă dați ca pe-un ultim păgân.

Născutu-m-am fiu al acestui pământ
Și pân-oi muri îi voi lua apărarea.
Oricât de abruptă-o să-mi fie cărarea
Pe ea vreau să merg, să trăiesc și să cânt.

Vândut-au mișeii din ea pe bucăți,
E țara plecată pe alte meleaguri.
Dar tot mai găsim niște săbii și steguri
Să facem dreptate-ntr-a lor nedreptăți.

Avut-am un Ștefan, un Vlad, un Mihai…
Străbunii lăsatu-ne-au țara rotundă.
Acum doar străini și barbari ne inundă
Furându-ne câmpuri, și fabrici și cai.

Popor milenar între câmpuri și munți,
Ajuns-ai la porți să cerșești ca o slugă.
Tu mâinile nu-ți ține unite a rugă,
Ci paloșul ia-l, pe dușman să-l înfrunți.

S-aducem din nou România pe culmi,
Să vină și toți românii acasă,
S-avem la copii ce le pune pe masă,
Pe câmp s-avem grâu, în păduri s-avem ulmi.

Nu voi a-nvăța azi pe nimeni de rău
Și nici îndemnuri nu fac înspre ură.
Români câți suntem, să avem o măsură
Ca țara să nu mai alunece-n hău.

Și-n clipa în care-om uita ce suntem
Să nu ne mai plângem că soarta ni-i crudă
Umblând printre alții cu mintea zăludă
Când noi ne-avântăm voinicește-n blestem.

Log in