Rugină de toamnă

Stă norul cenușiu să se prăvale
Pe case de sub bolțile cerești.
Aș vrea să fiu în visurile tale
Un înger ce în suflet să-l primești.

Pe câmp se-nvârtejesc de vânt ciulinii,
Copacii se apleacă-aproape goi.
Mă-ntreabă cu tristețe toți vecinii
De ce-i atâta toamnă între noi.

Destule nopți s-au scurs și prea pustii
Sunt zorii, când privesc în gol pe geam.
Secunda-mi pare-nfiptă-n veșnicii,
Doar frunze ruginesc încet pe ram.

Și plouă trist a toamnă și a tine,
Se-aude-un orologiu-n depărtări.
Cocorii zboară lin spre țări străine
Iar sufletul mi-e-mprăștiat în patru zări.

Orgolii ne-au împins pe căi opuse
Când inimile noastre se atrag.
Nu ne-au rănit cuvintele nespuse
Cât țipătul tăcerii celui drag.