web analytics

Pagini

Ultimul inorog

Pădure de brazi, pădure înaltă
Cu bolta umbrită de norii de ramuri
Ţinând cerul sus, ca o mare de hamuri
Ce doar în aroma de cetini tresaltă.

Doar vântul adie uşor ca un gând
În liniştea serii senine de vară
Când totul se naşte a doua oară
În negura deasă, roşind rând pe rând.

Când soarele-apune, un roşu de foc
Cuprinde întreaga natură uscată;
Nimic nu mai mişcă, doar umbre se-arată,
Miroase a brad şi a pin şi a soc.

Iar umbrele prind contururi reale
Şi focu-nserării îşi pierde din viaţă.
Doar luna în vârfuri de brad se agaţă
Cu mii de luceferi din pajişti astrale.

Se face-ntuneric de jur împrejur.
E linişte-adâncă, o linişte-n care
Tot ce auzi şi ce simţi ţi se pare
Un vis nebunesc, imposibil, obscur.

Un nor a-nghiţit şi discul de aur
Iar vântul mai mângâie-o frunză, un ram,
Cândva prin răcoarea din noapte zburdam,
Acum e mai cald ca-ntr-un foc de balaur.

Un brad parcă-ncepe s-albească încet
Plutind într-o ceaţă lăptoasă şi deasă
Ce parcă ar vrea din străfunduri să iasă
Ca-n vremuri apuse bătrânul ascet.

Începe să prinda, şăgalnic, contur
Iar eu mă aşez în genunchi şi mă rog.
Se naşte din neguri un alb inorog
Uşor tropotind printre brazii din jur.

Îi flutură coama încet, fără vânt
Şi coada sa albă-i se mişcă-n neştire
Iar ochii săi mari au săgeţi în privire,
Copitele parcă nu-i sunt pe pământ.

Pluteşte uşor pe covorul de ramuri –
Fantasmă de gheaţă ce vine din nori,
Din pământ şi din ape, din stele, din flori –
Se-nalţă, coboară, zburdând fără hamuri.

Priveşte-mprejur cu băgare de seamă,
Păşeşte încet, venind înspre mine;
Mi-e inima-n piept o cetate-n ruine,
Că totul e-un vis imposibil mi-e teamă.

Şi fac un pas înspre el, dar încet
Se duce aşa cum se spulberă-o ceaţă;
Domol se destramă ca firul de aţă
Apoi se reface c-un tainic regret.

Departe, în zare, mijeste-o lumină
Iar el îşi intoarce privirea spre ea.
Atunci mă reped ca printr-o perdea
Şi cornul i-l prind, icnind în surdină.

Smuceşte, se zbate şi dă din copite,
Nechează şi sare, dar eu nu-l mai scap.
Ar vrea să alerge prin codru la trap,
Să fugă din calea secundei ursite.

Dar cornu-i se rupe. Şi iată c-atunci
Şi crupa şi greabănul prins-au contur.
Pasu-n ecou i se-aude-mprejur,
Călare mă duce-n galop înspre lunci.

Plutesc fantomatic prin lanul de grâu,
Eu însumi pe calul de lapte şi spume.
Iar el, ce avut-a un falnic renume
Se-opreşte uşor pe un mal de pârâu.

Sunt focuri în cer ce mă fac să mă rog
La ziua ce vine senină şi clară.
Venit-am eu singur aici prima oară
Şi-acum am plecat pe-un superb inorog.