web analytics

Pagini

Viața a învins!

Probabil va dura o zi-două să-mi revin. Probabil voi amâna o zi-două toate proiectele la care lucrez. Și probabil o zi-două voi fi egoist, nu-mi va păsa dacă va fi cineva supărat pe mine pentru această amânare. Dar dacă va fi, îi va trece la un moment dat… Fiindcă absolut nimic nu poate fi mai presus decât o renaștere, o revenire la viață.

Astăzi este o zi cum nu am mai avut vreodată. Am primit o veste la care abia dacă mai aveam curajul să visez și să sper: viața a învins! Iar șansa la viață o datorăm în primul rând unor oameni. Fiindcă această șansă și această nouă viață nu ar fi fost posibilă fără doamnele doctor Doramina Ghiorghiu și Cristina Burcoveanu de la Institutul Regional de Oncologie Iași, fără doamna doctor Szofia Varady de la Spitalul Clinic Fundeni, fără donatorul de celule din Craiova, fără ajutorul altor oameni cum este o anume doamnă cu nume de floare și o anume familie Șerban care au dorit să păstrăm discreție în privința identității lor, fără ajutorul colegilor Violetei de la Anca Rom, fără ajutorul colegilor mei de la Euro Tv și a altor prieteni și cunoștințe, sau fără ajutorul familiei de aici sau de departe.

Ieri aproape nu mai speram nimic. Dar astăzi viața a învins!

În luna februarie 2014 Violeta a fost diagnosticată cu SDR LIMFOPROLIFERATIV DSCN8705TIP LEUCEMIE CU CELULA T A ADULTULUI. Mai pe scurt spus, LEUCEMIE. Un diagnostic la care prima impresie este cea de prăbușire în neant. Parcă totul încremenește, toate visurile, toate planurile se pierd undeva în neant, parcă viața nu-și mai are rostul, fiindcă te duce gândul, inevitabil, la… sfârșit. Un sfârșit prematur și chinuit. Un sfârșit la care ne gândeam cu groază zbuciumându-ne și plângând fiecare neștiut de celălalt pentru a nu ne dărâma și mai mult reciproc. Fiecare suferea în singurătate, dar când eram împreună ne țineam tari.

În 2014 și 2015 au urmat o sumedenie de internări la Iași, chimioterapie – cure cu DSCN9038citostatice, drumuri Bacău – Iași, timp, o grămadă de bani cheltuiți. După prima cură de citostatice, la prima externare de la Iași, Violeta cântărea… 36 de kg! Eu, deasemeni, ajunsesem să arăt ca o fantomă, nu puteam dormi, nu puteam mânca, scăzusem și eu probabil pe la vreo 50 de kg. Daniela, care împlinea în aprilie 7 ani, a suportat cu stoicism toate acestea, deși vedeam și simțeam cât de afectată era și ea. Noi, adulții, i-am explicat în mare care este situația, dar ne feream să discutăm amănunte în prezența ei.

Cum am spus, au urmat doi ani de ședințe de chimioterapie la Iași dar și tratament acasă – injecții cu interferon (Intron A) din două în două zile plus o căruță de pastile zilnic. S-a urmat un tratament neomologat, o combinație de interferon cu anumite pastile foarte scumpe și greu de procurat. S-a făcut practic un experiment. Noi am acceptat fiindcă rezultatul nu putea fi decât unul din două: ori… sfârșitul – care mai mult ca sigur ar fi venit dacă nu urma acel tratament, ori măcar o ameliorare a bolii. Și iată că tratamentul a dat rezultate! Cu fiecare internare și analize la Iași rezultatele erau din ce în ce mai bune, mai încurajatoare. Violeta a început să se simtă mai bine, să-i crească părul, să mănânce mai bine (cu anumite restricții totuși), să ia în greutate, să devină mai vioaie.

Toate acestea le-au determinat pe cele două doctorițe de la Iași, Doramina Ghiorghiu și Cristina Burcoveanu, să ne propună să mergem la București la Spitalul Clinic Fundeni pentru un transplant medular, fiindcă având în vedere evoluția stării de sănătate a Violetei sunt șanse mari ca prin acest transplant boala să intre în remisie. Am acceptat. A durat ceva timp până să fie găsit un donator deoarece noi, cei din familie, nu eram compatibili. A fost găsit cineva din Craiova, compatibil – culmea! – 100%.

Violeta a fost internată la Fundeni pe 8 ianuarie 2016 la doamna doctor Szofia Varady iar 2016-01-21 13.38.34-2pe 21 ianuarie i s-a făcut transplantul de celule hematopoietice. În cele două săptămâni după internare a stat într-un salon singură, izolată, în condiții de sterilitate strictă pentru a i se aduce imunitatea organismului la zero. Era monitorizată video non-stop. Numai în baie nu. Dacă se simțea rău sau avea nevoie de ceva trebuia doar să apese un buton de lângă pat și imediat – dar imediat! – cineva din personalul medical intra în salon. Într-o zi Violeta a stat puțin mai mult timp în baie. În câteva minute a și venit o asistentă: „Doamnă, s-a întâmplat ceva? Vă simțiți bine? Ați dispărut ceva vreme din raza camerei video și mi-am făcut griji.”

Am vizitat-o într-o duminică și pot spune că am fost uimit de condițiile de acolo. Nu am putut intra în salonul ei nici măcar cu ceasul pe mână. Am trecut printr-un întreg proces de sterilizare, singurele părți neacoperite ale corpului meu rămânând ochii și palmele. Tot ce i-am dus de acasă, ce-mi ceruse ea, a trecut, deasemeni, printr-o astfel de procedură. Absolut totul era scos din cutii sau pungi și sterilizat. Probabil dacă-i duceam o cutie de chibrituri era sterilizat fiecare băț în parte. Și o spun fără nici o exagerare! Însă toate acestea mi-au dat mai multă încredere.

Cum am spus, pe 21 ianuarie a făcut transplantul. A urmat ceea ce se numește perioada de aplazie, timp în care organismul are imunitate zero, pacientul este foarte slăbit – au fost cazuri în care devenea practic „legumă” în pat – apoi, încet-încet, celulele transplantate au început să se înmulțească, să se dezvolte și să lucreze. Mai exista încă riscul ca organismul să respingă aceste celule. Dar la Violeta nu a fost cazul. „S-au înțeles bine” încă de la început. Au „socializat” imediat.

După o lună și o săptămână de la internare, pe 16 februarie, Violeta a venit acasă. Avea un bagaj voluminos de… medicamente și reguli stricte de igienă și alimentație. Trebuia să ia cam 15-20 de pastile pe zi, la anumite ore. Însă i-au fost anulate injecțiile cu interferon. A fost programată pentru analize la Fundeni din 10 în 10 zile la început apoi, pe măsură ce rezultatele deveneau mai bune, i se scădea cantitatea de pastile după un anumit grafic iar vizitele la București au devenit mai rare. A fost pe 19 Mai apoi azi, pe 30 Iunie.

Astăzi am așteptat cu sufletul la gură și inima în gât să vedem dacă în organismul ei mai există celule canceroase după transplant.
Rezultatul: NEGATIV!
VIOLETA NU MAI ARE LEUCEMIE!
VIOLETA A ÎNVINS CANCERUL!
VIOLETA A LUPTAT CRÂNCEN CU O BOALĂ NECRUȚĂTOARE! ȘI A ÎNVINS!

2014 - 2016 LUPTA CU BOALA - 2

Bătălia a luat sfârșit, dar nu și războiul. Trebuie să fim foarte atenți la mulți factori care i-ar putea redeclanșa boala. Există acest risc. E vorba de stres, de odihnă, de igienă, de alimentație, de condiții atmosferice ( vânt, ploaie, soare, etc), chiar și de pișcăturile de țânțari.

Nu cred că există cuvinte care să poată exprima recunoștința noastră pentru cei care ne-au ajutat într-un fel sau altul în această perioadă cruntă prin care am trecut. Poate că și ei vor avea nevoie de ajutorul nostru vreodată, cine știe? Să fie siguri că noi, la binele primit, vom răspunde tot cu bine.

Suportul moral a fost de neprețuit. Iar cel material ne-a ajutat să urmăm întocmai indicațiile medicilor în privința alimentației și igienei. Fiindcă a fost – și încă mai este – nevoie să cumpărăm anumite alimente și anumite produse exclusiv pentru Violeta. Care… costă destul de mult față de cele pentru noi, ceilalți. Acum nu mai avem îndrăzneala să mai apelăm la bunătatea oamenilor, când ce era mai grav a trecut. Și totuși, date fiind condițiile noastre de salarizare (eu – 1.000 de lei, Violeta deja pensionată pe caz de boală – cca 450 de lei), încă ne este foarte greu. Iar dacă mai sunt persoane dispuse să mai acorde câte un ajutor financiar oricât de mic pentru Violeta, o poate face în același cont RO14RZBR0000060018306369, deschis la Raiffeisen Bank. Titular: Bamboi Marian Claudiu.

Știm cu toții problemele din sistemul sanitar românesc. Vedem aproape zilnic știri despre condițiile din spitale, despre medici sau asistente, despre cum sunt tratați pacienții, etc. Nu pot nega acest lucru. Multe sunt reale. Însă acum m-am convins că nu peste tot și nu toți sunt așa. Violeta a avut norocul să intre „pe mâna” unor medici… oameni, să fie tratată omenește și în condiții foarte bune. Actul medical a fost ireproșabil. Chiar și fără… „atenții”. Recunosc faptul că, aplecând urechea la gura lumii, am mai încercat să „ungem” și noi pe ici pe colo. Dar spun cu mâna pe inimă că au refuzat. Nu au vrut să primească nimic! Iar asta s-a întâmplat, cred, cam în 90% din cazuri. Cum am spus, nu susțin că tot ceea ce se dă la Tv nu se întâmplă, dar nu este cazul să generalizăm, totuși. Oare va veni vreo televiziune să-i ia interviu Violetei pentru a prezenta pe post și ceva bun, un caz pozitiv din sistemul medical românesc? Întrebare retorică, desigur…

Marcela Simiraș, o bună prietenă și fostă colegă de serviciu a Violetei i-a dedicat câteva versuri:

Ai fost un suflet agitat mereu,
Nimic din drumul tău nu te oprea
Munceai necontenit făr-a-ți fi greu
Și nu părea ceva a te durea.

Însă din drumul tău necontenit
Te-a doborât leucemia
Și ai crezut că a venit
Mult prea devreme… veșnicia.

Precum o funză tremurândă
Ce se desprinde de pe ram,
Erai tu ,palidă, plăpândă,
Trăindu-ti viața gram cu gram.

Să-nveți să lupți a trebuit
Cu soarta și destinul rău,
Doar copilașul tău neprețuit,
Te-a ajutat să nu te-afunzi în hău.

Și am văzut cum doar o mama poate
Pentru copilul ei iubit
Să-nfunte -n viață chiar și moarte,
Sau un destin rău hărăzit.

Marcela Simiraș, pentru prietena mea Violeta

Marian, 30 Iunie 2016