web analytics

Pagini

Ce mai este de făcut pentru România?

„Nici nu am visat vreodată unde am putea ajunge
După ce-am vărsat cândva, de Crăciun, atâta sânge”.
Autocritică” – Marian Bamboi

În decembrie 1989 în România a curs sânge. Prea mult sânge. Și prea degeaba. Evenimentele de atunci ar fi trebuit să ne aducă o viață mai bună. Dar pentru marea majoritate a românilor acest lucru nu s-a întâmplat. Ba din contra. Evenimentele de atunci sunt împărțite în două noțiuni distincte: la Timișoara a început o revoltă cu adevărat populară al cărei tăvălug a cuprins întreaga țară. A fost momentul așteptat de cei „din umbră”. Lovitura de Stat era deja bine pusă la punct de aceștia și se căuta o „scânteie” pentru a-și putea duce planul până la capăt. Care, spre bucuria lor, s-a ivit odată cu momentul Timișoara și s-a desăvârșit cu marele miting de la București. Acolo s-a folosit marea manipulare a maselor. Totul era pregătit: o mulțime de așa-ziși teroriști care nici până în ziua de azi nu au fost găsiți – și încă ne mai întrebăm „cine-a tras în noi pe 16 – 22”, se știe acum despre diverse persoane și acțiuni ce nu aveau ce căuta în România la acea vreme, încă mai circulă „legende” care sunt greu de probat dar nu neapărat și false despre niște tancuri rusești la Prut.

La cum merg treburile în România de un sfert de veac încoace sunt prea puține șanse să aflăm adevărul. Iar când îl vom afla vom constata că este prea târziu. Fiindcă deocamdată „regizorii” și „actorii” acelor vremuri încă mai sunt în viață și „nu pot” suporta pedepsele. Deh, sănătatea, bătrânețile… Să fim și noi mai înțelegători, mai omenoși cu ei, ce naiba!

Astăzi aproape întreaga națiune este revoltată de condițiile în care a ajuns să trăiască și de prăpădul din țară. Dar se revoltă doar pe facebook și pe alte rețele. O sumedenie de persoane își încordează mușchii și amenință că „o să facem” și „o să dregem”. Și rămân la stadiul de „o să…” Dar când? Tot pe aceste rețele se pun la cale mitinguri și demonstrații de amploare, toți se declară de acord, însă în ziua stabilită abia dacă se adună în stradă 500-1000 de persoane. Sunt și oameni care au ales ca formă de protest greva foamei. Și…? Se fac pagini de susținere pe facebook, se umplu rețelele cu mii de „RESPECT”, însă acel respect este doar de pe fotoliul din fața monitorului. Prea puțini se duc acolo, în ploaie, ninsoare sau caniculă să îi susțină concret. Majoritatea merg pe ideea că dacă acești oameni care-și sacrifică sănătatea, serviciul, familia și poate chiar propria viață rezolvă ceva în bine, atunci implicit de acel bine vor beneficia și ei fără nici un efort. Deci ce rost are să li se alăture?

Mitingurile și demonstrațiile românești frizează absurdul. Vedem ce se întâmplă în lume, în Thailanda, Brazilia sau Mexic de pildă, vedem ce este în jurul nostru, în Bulgaria, în Ukraina, în Serbia, chiar și în Italia, Spania, Franța sau Germania, spunem „bravo lor, ăla popor unit”. Și nu pot înțelege de ce „ăla popor unit” iar noi nu? Ce ne oprește? Ipocrizia? Orgoliile prostești? Punga cu „bunătăți” electorale? S-a văzut domnul X „mai boier” decât vecinul și este sub demnitatea lui să iasă în stradă cu o pancartă? „S-a ajuns” domnul Y fiindcă are BMW și consideră că se înjosește dacă iese la un miting pentru a ajuta și pe altul să iasă din sărăcie? Nu știu, chiar nu pot înțelege mentalitatea unora. Au devenit românii chiar în halul ăsta de egocentrici?

Văd mereu pe rețelele de socializare chemări la demonstrații de amploare cu tot felul de îndemnuri. „Să-i linșăm”, „să le rupem capul”, „să-i călcăm în picioare”, „să-i tragem în țeapă” și multe altele. Nu numai că practic nu are cine să facă asta fiindcă oricum în general sunt mai mulți jandarmi decât manifestanți, dar este violența o soluție? Să nu uităm un adevăr primordial: „violența naște violență”.

Iar cine a citit cartea „Psihologia mulțimilor” scrisă de Gustave Le Bon în 1898 știe foarte bine că o demonstrație de forță a poporului dezlănțuit fără un minim „plan de bătaie” și fără niște persoane care să știe să gestioneze diferite situații nu poate să genereze decât un singur lucru: haos. Căderea din lac în puț. Fiindcă întotdeauna – și istoria a demonstrat-o – vor exista niște oportuniști care vor prelua conducerea și-și vor asuma meritele de eliberator, de Mesia al națiunii. Iar în general aceștia fac exact opusul a ceea ce și-a dorit poporul, dirijând totul după propriile interese sau ale celor care l-au propulsat acolo. Un exemplu oarecum recent de pe plaiurile mioritice este „salvatorul” Ion Iliescu, apărut pe 22 decembrie 1989 „din neant” și care a preluat frâiele unei națiuni buimace și haotice. Și unde s-a ajuns…? FSN – Frontul Salvării Naționale? O denumire pe placul poporului, care aștepta, ca și azi, de altfel, să apară un „mântuitor”. Oricine ar fi, de oriunde ar veni, numai să-l salveze. Să facă o minune. Și l-a „salvat”…

Astăzi, după un sfert de veac, încă nu am înțeles nimic și continuăm să sperăm că va veni cineva să salveze țara. Dar cine? Mergem cu zecile de mii la pupat moaște, cheltuim fără să crâcnim sute de milioane de euro pe biserici când învățământul și sănătatea sunt în comă, țipăm atât din țară cât și de pe alte meleaguri că nu se mai poate, dar se pare că încă se mai poate totuși. Fiindcă stăm în case și înjurăm la televizor cu ochii ventuză pe posturile care nu prezintă altceva decât intoxicare și manipulare. Dar vrem să trăim mai bine…

Organizăm mitinguri sâmbăta și duminica, în special iarna. Ce naiba? Câți dintre aleși se află în Guvern, în Parlament sau în Senat sâmbăta și duminica? Nu-i vedem pe toți adunați la ședințele de plen și, ne așteptăm să-i găsim în weekend? La cine strigăm? La zidurile clădirii Guvernului sau Parlamentului? Iar cea mai idioată idee am văzut-o spre finele lunii decembrie. Un „deștept” spunea că dacă de Revelion tot se adună atâta lume în stradă, să meargă și la Parlament. Și mă întrebam ce dracu’ să facă acolo? La cine să strige, la portar? Deputații oricum erau de ceva vreme plecați prin țările calde în vacanță… Cât de tâmpit poți fi?

Părerea mea personală este că noi, românii ca popor, ori nu știm, ori nu putem ori nu vrem să ne organizăm pentru a înlătura actuala clasă politică. Ne mirăm că la Pungești au fost trimiși vreo 1000 de jandarmi contra a 200-300 de săteni? Este ceva absolut normal! Fiindcă Jandarmeria a avut destul efectiv. Atunci când se iscă un protest doar într-un loc se pot trimite acolo jandarmi din toată țara. Mă întreb care ar fi ponderea jandarmilor dacă s-ar organiza proteste de amploare în toate marile orașe din țară. Atunci jandarmii vor trebui să fie „împrăștiați” în atâtea locuri și nu cred că ar mai fi atât de „viteji” cum au fost la Pungești ciomâgind niște bieți țărani care-și apărau singurele avuții: pământul și apa. Că jandarmii au depus un jurământ pe care nu l-au respectat, asta este altă poveste, asupra căreia voi reveni în alt articol.
Însă nici cu mitingurile de mare amploare în toată țara nu ne putem culca pe-o ureche. Știm mulți de Eurogendfor, știm ce sunt, pentru ce sunt și ce fac. Deci dacă la noi se lasă cu „scandal” mare și jandarmii români nu fac față, sunt chemați și ei în ajutor. Iar ăștia „n-au mamă, n-au tată”, cum se spune. Ăștia știu doar să rupă oase. Indiferent ale cui. Dar le rup în numele „democrației” europene.
Iată, ucrainienii sunt de mai bine de o lună în stradă. S-a ajuns la violențe. Ce s-a rezolvat astfel? Sau în Turcia, sau în Bulgaria? Acum s-a pornit tăvălugul și în Bosnia-Herțegovina. Și aici totul a degenerat. S-a rezolvat ceva dând foc clădirilor? Când se vor liniști treburile cine le va repara sau reconstrui? Din ce fonduri? Nu tot cu banii și munca poporului?

Dar bineînțeles că site-urile posturilor românești de „știri” (a se citi intoxicare) nu prezintă nimic. „Prietenii știu de ce”…

După umila mea părere manifestațiile de mare amploare din România (dacă ele ar exista cu adevărat) ar trebui să îndeplinească niște condiții pentru a avea un oarecare efect:
în București să fie organizate în cursul săptămânii, când sunt mai mulți deputați prin Parlament. Ideal ar fi ca ele să se desfășoare când sunt ședințe de plen, deși nici măcar atunci n-or să fie prezenți toți aleșii,
să se desfășoare în toată țara simultan cu marile proteste din jur (Ucraina, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina) pentru ca în cazul în care sunt trimiși cei de la Eurogendfor să fie și aceștia dispersați,
să fie pusă la punct măcar o minimă strategie pentru diverse cazuri: intervenție brutală a jandarmilor, tunuri cu apă, gaze lacrimogene sau mai rău. Cu jandarmii se poate discuta. Nu cu toți, e adevărat. Printre ei sunt și brute, pachete cu mușchi și minte zero. Dar să nu uităm că atunci când sunt cu mult depășiți numeric de o masă de oameni furioși multora le piere vitejia și trec de partea manifestanților. Vor rămâne „pe baricade” acele brute, dar acestea pot fi anihilate relativ ușor dacă se folosesc anumite metode. Pe care bineînțeles că nu le voi dezvălui aici.
Iar în contextul tulburărilor din toată Europa de azi, pasul cel mare, deși este extrem de greu de realizat dar nu și imposibil, singurul care ar aduce o victorie sigură, este ca manifestanții de la toate protestele să pornească și să se întâlnească la Bruxelles, să demonstreze în fața Parlamentului European. „Go West” la propriu. Însă și la această acțiune există niște probleme mari: vor fi mulți agitatori, mulți hoți și recidiviști care numai cu protestul pașnic nu au treabă, iar cel mai grav, prea mulți creduli cu dorință de răzbunare care au vizionat prea multe filme americane și care la cea mai mică „scânteie” plasată de „binevoitorii” agitatori totul ar degenera într-un conflict de proporții. Ar ieși o bătălie generală, un măcel în care nu s-ar mai ști cine de partea cui mai este, cine și pentru ce mai luptă. Or pentru a se porni într-o astfel de acțiune este imperativ necesar ca masele de manifestanți să aibă niște lideri unanim acceptați încă de la plecare, buni strategi și de care toți să asculte. Dacă ajung la Bruxelles sute de mii sau milioane de oameni puși pe violență totul se spulberă și din situația deja critică la nivel european se va ajunge la un haos complet. Nu cred că este o exagerare dacă spun că de aici ar putea porni și Cel de-al III-lea Război Mondial. Fiindcă (mai ales) americanii au miliarde de dolari băgate prin toată Europa. Și ăștia nu acceptă pierderi financiare. Dacă trebuie să ucidă un om sau 10 milioane de oameni pentru a-și salva verzișorii, atunci o fac pur și simplu. Pentru ei nici măcar viața oamenilor de pe un întreg continent nu este mai valoroasă decât banii. Nu au scrupule, nu le pasă de nimic altceva. Și vin cu câte 70 de tone bucata de democrație sub formă de tancuri.
ONU? Drepturile omului? UNESCO? Baliverne! Oriunde se duce, americanul este „cel mai tare din parcare”. Și mai are și prostul obicei să „uite” să mai plece. Pe orice pământ pune piciorul consideră că deja îi aparține „by default”. Și rușii au, de asemeni, interese enorme în Europa. Și nici ăștia nu se joacă atunci când e vorba de bani. Faza cu Radio Erevan când cineva întreabă cu cine se învecinează Rusia și i se răspunde „cu cine vrea ea” nu este doar o glumă. Vedem asta atât în privința Ukrainei cât și a Republicii Moldova, mai ales în problemele cu Transnistria.

Situația din România de astăzi nu este deloc întâmplătoare. Totul a fost pus la punct foarte detaliat, după un plan bine definit, urmându-se întocmai pașii stabiliți. După execuția lui Ceaușescu s-a început distrugerea treptată și cu bună-știință a României întrucât devenise prea independentă și încurca socotelile (și conturile) marilor concerne. Producea de la cutii cu chibrituri până la tractoare, utilaj greu și platforme petroliere marine (cine își mai amintește de prima platformă, „Gloria”, din 1975?). Astfel România nu mai era piață de desfacere ci un producător concurent, ceea ce nu convenea corporațiilor. Iar în contul FMI nu mai intra nimic de aici fiindcă România își achitase toate datoriile. Acum aveau alții datorii la ea. Puțini dintre români conștientizau în acele vremuri de ce se făcea atâta economie la absolut orice. Vedeau, știau că aproape tot ce se producea în țară era destinat exportului. Pe 12 aprilie 1989 Ceaușescu anunță lichidarea datoriei către FMI. Se achitaseră 21 de miliarde de dolari. Însă el nu știa care era situația reală a românului de rând. „Tovarășii” din jurul său aveau grijă să-l informeze eronat. Și asta se poate deduce foarte simplu: când mergea Ceaușescu în vizite de lucru, pe traseul pe care avea să-l parcurgă toate magazinele și piețele erau aprovizionate, pline ochi cu produse la care românii abia de puteau să viseze. După trecerea lui, totul dispărea și se revenea la rafturile aproape goale. Și nu pot să nu mă întreb: dacă Ceaușescu ar fi avut cunoștință de starea de fapt a națiunii, ce rost mai avea această mascaradă?

Deci în 1989 România avea datorii zero. Acum, în 2014, are de plătit nu mai puțin de 1.172 de miliarde de euro către FMI, UE și BIRD. Are de primit aproape 18,8 miliarde de la Germania, 718 milioane de la Cuba, 702 milioane de la Irak, 97 de milioane de la Mozambic, 33 de milioane de la Siria plus altele, suma totală ridicându-se la 20,5 miliarde de euro. Nu e „curios” că nimeni – dar absolut nimeni – din cei care s-au perindat pe la putere în ultimii 24 de ani nu suflă o vorbă despre asta? Dar continuăm să ne împrumutăm…

Cea mai eficientă metodă de a schimba clasa politică din România ar fi, teoretic, votul. Însă crede cineva că în fruntea țării sunt cei pe care îi vrem noi, poporul? Mascarada de Referendum din 2012 nu a fost edificatoare? 7,4 milioane dintre românii care s-au prezentat la urne au vrut ca Băsescu să plece față de doar aproximativ 900.000 care au votat contra demiterii. Și…? Băsescu e tot acolo. S-au găsit „portițe” prin haosul legilor românești. Plus CCR-ul subordonat pe șest Băsescului. Ca să nu mai vorbim de suspecta „îngrijorare” a americanilor reprezentați de acel Guțănștain, dar și a lui Barroso și a lui frau Merkel față de situația din România. Deci Băsescu trebuia să rămână președinte, indiferent de dorința noastră, a românilor. Oare de ce…?

Ponta s-a dus la Merkel cu „săru-mâna”, ca o slugă supusă, când tocmai el, ca prim-ministru, ar fi trebuit să se ducă la ea cu Constituția României în mână și să-i spună „ia ascultă madam frau, arată-mi matale în cărțulia asta unde scrie despre pragul electoral de 50% + 1”. Dar nu. El s-a dus, a primit „indicații prețioase” și le-a urmat întocmai. Unde până atunci se dădeau USL-iștii cu curu’ de pământ că Băsescu trebuie înlăturat cu orice preț, iaca deodată au prins dragul „coabitării”. Deodată nu mai trebuie înlăturat. Deodată nu mai au motive…

Recent, când protestele de la Pungești erau în toi, Ponta pleacă trei zile în America. Și se întâlnește acolo cu nimeni altul decât Tom Holst, managerul Chevron pentru România, căruia îi declară iubire necondiționată: „Guvernul pe care îl conduc este foarte hotarât să sprijine toate explorările de resurse neconvenționale, gaze de șist în traducerea simplă.” Asta e ceea ce știm din surse oficiale. Dar ce au discutat neoficial…? Cel mai probabil ceva de genul „Poporul român? Dă-l în mă-sa, doar nu face ce vrea el, săru-mâna conașu’ Holst!” Sau cel puțin asta se subînțelege din comportamentul lui. Mai mult ca sigur că a mai primit și aici niște „indicații prețioase” și un plus de ceva verde în cont…

La fel de „curios” este că jandarmii au împânzit dealurile Pungeștiului și au instaurat teroarea în comună ciomăgind de-a valma copii, femei și bătrâni fiindcă aceștia ar fi „eco-teroriști”, dar când vine trupa ungurească Karpatia prin Covasna încingând spiritele iredentist-șovine jandarmii se fac că plouă…

.

După „Scandalul Bentița”, tot din Covasna de anul trecut, un stat de drept și-ar fi spus cuvântul. S-ar fi luat măsuri pentru ca astfel de cazuri să nu se repete. Dar…? Nimic! La scurt timp după aceste evenimente Băsescu își petrece vacanța acolo ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul „rămâne cum am stabilit”. Din nou, cel puțin „curios”…

.

Într-un stat de drept la care articolul 1 punctul 1 din Constituție spune că este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil un Laslo Tokes, un Barna, un președinte de Consiliu Județean sau un primar care cere autonomie și arborează alt drapel refuzând să arboreze drapelul acelui stat ar fi săltat în secunda unu, judecat și pedepsit drastic. Dar la noi ca la nimeni. Un europarlamentar votat de români, care reprezintă chipurile România la Bruxelles militează pentru destrămarea României! Și încă mai este în acea funcție! Ne miră acest lucru?

Într-un stat de drept Biserica nu are nici o treabă cu politica. Or la noi Biserica ortodoxă a devenit stat în stat. Se înfoaie, țipă, comandă, impune. Cu o avere de 3 miliarde de euro, sute de mii de hectare de teren și pădure, hoteluri, trust de presă, popi cu limuzine de mare lux și vile mai mari decât bisericile în sine, BOR nu este decât o afacere care nu mai are nici o tangență cu cele sfinte. Și culmea nesimțirii, impune Primăriilor și Consiliilor Județene să contribuie cu o căruță de bani la construirea Catedralei Mântuirii Neamului (sau Banului…). Un mastodont de 400 de milioane de euro întru huzurul popimii, în timp ce învățământul și sănătatea sunt în comă. Iar „iubiții conducători” împing bani la greu. Că doar popii sunt cei mai buni agenți electorali. Învățământul…? Țara nu are nevoie de oameni educați fiindcă la alegeri ar da cu virgulă sau chiar cu minus. Sănătatea…? La ce folosește să aibă un popor sănătos? Ar seca sursa de bani din pensii și chiar CAS-uri… Iar copiii trebuie îndoctrinați încă de mici! Religia trebuie impusă în sistemul de învățământ! Încă de la grădiniță li se spune că dacă nu fac aia sau ailaltă vor arde în focurile iadului. Iar bieții copii, cu mintea fragedă, vin acasă înfricoșați și speriați fiindcă doamna de religie îi obligă să facă mătănii și alte cele.

Oare încă nu ne-am convins că de la Iliescu și Roman din 1990 până la Ponta și Băsescu din 2014 toți – dar absolut toți – nu au făcut altceva decât să distrugă țara asta? Că toți ăștia nu sunt de fapt decât niște marionete care execută ordinele marilor corporații? Că toți ăștia nu fac altceva decât să vândă tot din România? Că toți ăștia nu fac altceva decât să ne distrugă complet atât ca țară cât și ca națiune? Încă mai credem în promisiunile lor?

În mediul urban mai e cum mai e. Marea problemă este însă în mediul rural. Construim catedrale cu cupolă de aur când țăranii nu au apă curentă, canalizare, pe alocuri nici curent electric iar wc-ul e tot în fundul curții. Absenteismul școlar e în floare, cartea e pe sponci. Ajungi tu, candidatul, în cătunul X, împarți câteva sacoșe cu de-ale gurii, mai dai ceva „pe sub mână” primarului, donezi în „incomensurabila ta bunătate și smerenie” niște bani la biserica din sat, îți tragi o poză-două cu popa local, aduni toată suflarea satului la Căminul Cultural (dacă există) sau pe islazul comunal, le spui că tu, față de ăștia care sunt acum vrei să faci și să dregi, le umpli capul cu ce vor ei să audă  și ți-ai asigurat voturile. Fiindcă ăia, uitați în acel colț de lume, neavând acces la informație, nu au cum să știe că tu de fapt nu ești decât un terchea-berchea fără nici un scrupul, pus pe căpătuială și pe care după ce îl votează or să-l mai vadă iar abia peste 4 ani, când le va cere iar votul…

Ne întrebăm de ce trăim atât de prost, de ce România a ajuns sat fără câini, de ce 70% din teritoriul țării deja nu mai este al nostru, de ce instituțiile statului conlucrează cu atâta fervoare contra națiunii, de ce bogățiile subsolului pleacă pe nimic spre alte meleaguri, de ce suntem sclavi în propria țară, de ce suntem îndemnați cu atâta bunăvoință să plecăm de aici, de ce democrația capitalistă este noua eră sclavagistă, de ce… de ce… de ce…?

Răspunsul este extrem de simplu, dar în grandomania noastră ipocrită nu vrem să recunoaștem: noi suntem singurii vinovați pentru toate astea. Fiindcă deocamdată nu ne pasă, ne credem ajunși mari boieri și dormităm. Abia când ne va ajunge cuțitul la os vom deschide poate un ochi. Dar și atunci vom spune „Încă 5 minute, mamă”. Iar când ne vom trezi de-a binelea și vom vrea să facem ceva va fi, din păcate, prea târziu.

Asta vrem?

Personal nu am făcut vreodată parte din vreun partid politic. Nici unul dintre ele nu m-a reprezentat până acum. Singura formațiune pe care o agreez este o (deocamdată) Asociație. M-am convins că este altceva, că înteresul național într-adevăr primează și nu cel personal. După 24 de ani de „democrație” am acceptat cu dragă inimă să mă implic direct. Public și eu adresa site-ului cu îndemnul de a-l parcurge, de a înțelege principiile Mișcării Dacia și, de ce nu, să fim cât mai mulți cei care să punem umărul la scoaterea României din mocirlă. Deja lucruile au început să se miște, deja suntem monitorizați de cei cărora le suntem un ghimpe în coastă. Dar continuăm.

Intrați pe portalul Mișcarea Dacia.

Să mai salvăm câte ceva din toate,
Să-i facem vieții ultimul serviciu.
Să nu lăsăm al cenzorilor viciu
Să pună stăpânire pe cetate.
Să ne convingem noi că se mai poate,
Că libertatea nu-i un sacrificiu,
Că pe un vultur nu-l dresezi cu biciul,
Că a iubi nu-i o impietate,
Că muzica nu-i o subversiune,
Că nu purtăm nici dinamită-n liră,
Nici rele gânduri în cuvinte bune,
Că iarba care crește nu conspiră.

Să mai salvăm din mult prea greaua boală
Planeta, ori civilă ori penală.

„Pentru condiția omului” – Adrian Păunescu

 

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

Scris de Marian, 9 Februarie 2014

Log in