web analytics

Pagini

“Comunistul” Păunescu

Am fost întrebat de nenumărate ori de ce îl iubesc pe Păunescu. De ce ridic în slăvi pe unul care a cântat vechiul regim. Un lingău ceaușist care a promovat cultul propriei personalități alături de cel al foștilor dictatori. Unul care scria la comandă ode pentru iubiții conducători. Unul care se folosea de zeci și sute de oameni pe care îi chinuia zile, nopți, săptămâni și luni întregi în turnee pentru a se plimba el cu Mercedesul când alții uitaseră demult ce-i aia apă caldă. Unul care se credea mai presus și decât Eminescu. Unul de care nu mai încăpeau alții findcă se băgase și în politică și în fotbal. Unul care… și aș putea continua încă vreo câteva ore cu astfel de „contre”. Astfel de afirmații am auzit de la persoane tinere, care nu știu și nu au avut norocul să vadă și să simtă un spectacol al Cenaclului Flacăra, de la persoane de o anumită vârstă care de fapt nu-l agreau fiindcă făceau parte ele însele din „aparatul de stat și partid”, iar toate aceste persoane, dacă au citit vreo poezie de-a lui Adrian Păunescu, s-au rezumat doar la câteva, „indicate” de unii „binevoitori”.

Se trăia rău sub comuniști. Acum se trăiește mai bine? Cine trăiește mai bine? Omul de rând, țăranul, muncitorul, angajatul, așa cum sunt și eu nu trăiește mai bine. Ba din contră. Se fura în comunism? Atunci cum se numește ceea ce se face acum?

A fost Adrian Păunescu comunist convins sau doar a trăit o mare parte a vieții în perioada comunistă, la fel ca încă vreo 20 de milioane de români?

Sunt întrebări la care răspunsurile vor fi întotdeauna împărțite. În funcție de ideile, interesele și situația actuală a fiecăruia.

Pentru mine Adrian Păunescu își are un loc de vârf în galeria valorilor universale. Și nimeni și nimic nu mă poate determina să-mi schimb părerea. Fiindcă nu există argumente reale. Datorită lui și a Cenaclului Flacăra am avut o copilărie și o tinerețe frumoasă. Datorită lui am ajuns ce sunt acum. Da, sunt sărac, dar nu regret nimic fiindcă într-o lume în care omenia e pe cale de dispariție eu mă simt OM chiar dacă nu am vilă, nici mașină și nici cont în bancă.

Adrian Păunescu a descoperit și a promovat valori. A creat modele demne de urmat de către tineri și nu numai. Nu voi încerca să le enumăr fiindcă sigur aș omite pe cineva. Acum, în „democrația” noastră atât de trâmbițată, ce valori se promovează? Drăgușence, Salam, emisiuni cu țigăneli și bălăcăreli, Antonia care de 1 iunie le cântă copiilor despre sex și atâtea altele? Ce și de la cine să învețe generația actuală ceva bun?

Dar… ajunge cu explicațiile. De altfel nici nu am de ce să dau explicații pentru ceea ce gândesc. Dacă acum, după 24 de ani de la Lovitura de Stat România a ajuns la normalitate, atunci dați-mi voie să fiu eu cel anormal. Trăim într-o țară în care „democrația” este în floare, în care suntem liberi: liberi să plecăm, o Românie în care libera exprimare este consfințită de Constituție dacă îi vorbești doar de bine pe guvernanți, Chevron, RMGC, etc, în care jandarmii au jurat să își apere țara și poporul – și îl apără cu bastoanele, băgându-i bine în cap și pe spinare că democrație înseamnă dreptul și obligația poporului de fi mințit, prostit, îndobitocit, vândut, bătut, ucis și că legea trebuie respectată. Legea junglei, impusă de Guvern.

De ce îl iubesc pe „monstrul” Păunescu? Voi exemplifica prin doar două poezii. Una din vremea „cealaltă”, scrisă și publicată în 1984, în volumul „Manifest pentru mileniul III” de cel care după părerea unora a fost un „megafon al comunismului românesc”, „trubadur al Epocii de Aur”, „menestrel al comunismului dinastic”:

Trădătorilor de țară

Aţi cultivat şi vântul şi furtuna
Şi n-aţi avut măcar un lucru sfânt,
Ce iese după voi v-a fost totuna
Aţi ofensat şi oameni şi pământ.

Nu v-a fost milă nici măcar de mame,
Aţi aruncat idei în puşcării,
Voiaţi să moară patria de foame
Şi, dacă-aţi mai putea, aţi mai voi.

Aţi ars cuvintele limbii române
Pe ruguri de-mprumut, duhnind urât
Din cîte trei ciobani aflaţi la stâne
Voi pe toţi trei râzând i-aţi omorât.

Nu v-a fost greu şi nu v-a fost ruşine
Să măcinaţi ţinuturi şi statui,
Voi, fii ai pustiirilor străine
Prinţi sumbri ai domniei nimănui.

Trădând pe Basarabi, pe Brâncoveanu
Aţi încercat să stingeţi acest neam,
Voi v-aţi vândut şi inima şi lanul
Şi cifru-n care noi ascunsu-ne-am.

Aţi îndoit lumina ţării dreaptă
Şi aţi murit visând-o în noroi,
Iar azi cînd nici mormântul nu vă rabdă
Mai reveniţi în lume ca strigoi.

Voi, care cu o furie dementă,
Sfidând istoria acestei ţări
Dăduseţi România în arendă
Închiriind-o celor patru zări,

Aţi dus în capitalele străine
Acelor ce şi azi valeţi plătesc,
Pământ de-al nostru, soclu de suspine,
Şi-aţi dus chiar subpământul românesc.

Coşmare ţin pe cer această noapte
Şi voi mai apăreţi din când în când
Când vă aruncă gropile urlând
Că nu mai pot nici ele să vă rabde.

Însă acum, cînd şansă nu mai este
Să vindeţi patria, bătrâni strigoi,
Voi ne salvaţi de sumbra-vă poveste
Vânzându-vă din viciu, voi, triştii, între voi.

A doua poezie, scrisă în 1997, este ca o premoniție la ceea ce se întâmplă acum în România:

Scrisoare către guvernul României

Ce sorcovă şi târguri ai în steag
Şi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?

Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Şi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?

De propria ta ţară te fereşti
Şi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
Persecutaţi doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.

Guvern de indigo şi din mancurţi,
Te blestemă, descoperindu-ţi vina,
Ceilalţi români, vânduţi la alte Curţi,
În Basarabia şi Bucovina.

Guvern al României, surdomut,
Eşti plin de păcăleli şi plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au bătut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.

Ca-ntr-un coşmar, te caut şi te strig,
Să nu mai tot suceşti cuţitu-n rană,
Prin lanţuri şi prin foame şi prin frig,
Însângerând condiţia umană.

Tu eşti în stare să ne-ntorci pe toţi
La cea dintâi Comună Primitivă,
Să fim un neam de criminali şi hoţi,
Ce-şi jefuieşte propria colivă.

Guvern fără de ţară, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Şi-ngroapă idealul tău defunct
În groapa României suferinde.

Şi lasă-ne! Dispari în mod brutal,
Eliberează, cu grăbire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria trădare!

Scris de Marian, 23 noiembrie 2013