web analytics

Pagini

Cu sau fără TVA și miraculosul 99

Odata cu instalarea democratiei si liberalizarea preturilor asistam la un adevarat boom in comert. Un boom al produselor, al preturilor, al mintii noastre dezorientate si, nu in ultimul rand, o explozie a buzunarului nostru, in care nu mai ramane nimic. Lasand deoparte afaceristii de tinichea aparuti peste noapte care probabil traiesc cu impresia ca daca azi isi deschid un magazin maine trebuie sa fie deja milionari, tot datorita democratiei si aderarii la Uniunea Europeana, Romania este invadata pur si simplu de mastodonti comerciali veniti de aiurea. Vedem la tot pasul nume sonore pe plan mondial care ne indeamna, cu tot felul de oferte, sa le trecem pragul si sa ne golim buzunarele.

Vedem la Tv reclame la diverse produse, majoritatea incercand sa ne spuna ca sunt cele mai bune din lume. Si cele mai ieftine, cica… Toate aceste firme, in “incomensurabila lor marinimie”, vin – spun ele – in ajutorul nostru, sa ne faca viata mai frumoasa, mai sanatoasa, mai usoara, indemnandu-ne sa cumparam. Bineinteles, nu exista oferta din care sa lipseasca magicul cuvant numai. Numai atat”! O nimica toata! Desi pentru mare parte a romanilor, acest numai este deja destul de si chiar prea mult, raportandu-ne la venituri. Dar cui ii pasa? Totul este bazat pe perceptia omului asupra preturilor. Totul este un joc de cifre. Si totusi nu chiar toata lumea poate fi prostita.

Am sunat deunazi la UPC pentru a ma interesa de pretul unui anumit pachet de programe. Mi se raspunde: “8 lei fara TVA”. Spun: “A, deci pot sa aleg, nu? Cu TVA sau fara”… Sare omu’ ca ars: “Nu domnule, TVA-ul il plateste toata lumea!” Ii replic si eu: “Bai nene, nu am calculatorul la mine. Nu ma intereseaza chestii de contabilitate, marketing si alte alea. Pe mine ma intereseaza cat scot eu din buzunar ca sa achit serviciul asta!” Iar respectivul ma trimite, mai simplu, sa merg la unul din punctele UPC din oras sa ma interesez. M-a “pasat” repede, a scapat de explicatii. Oare nu era mai simplu sa-mi spuna din capul locului pretul final? Si nu e singurul caz. La ce naiba ma intereseaza pe mine, consumatorul de rand, care este pretul unui produs fara TVA?

Oarecum aceeasi procedura este aplicata si de majoritatea marilor comercianti. Vedem, de exemplu, atat in cataloage cat si in magazine de genul Metro si Selgros un pret scris mare, pe un fundal strident in asa fel incat sa-l citeasca si un orb la miezul noptii. Te bucuri ca ai gasit un produs la un pret rezonabil. Numai ca dedesubtul sau, scris cat mai mic, abia vizibil prin crominanta, este pretul de vanzare, cu TVA, pe care trebuie sa-l platesti in final la casa. Bineinteles ca intre cele doua este o diferenta semnificativa, in functie de produs. Marii specialisti in marketing din lume fac tot felul de sondaje si experiente prin care sa implementeze moduri cat mai sigure de a scoate cat mai multi bani din buzunarul omului. Treaba cu viata mai usoara si mai frumoasa este doar o poveste de prostit lumea. Si din pacate sunt destui care cad in plasa.

          

         

O alta modalitate prin care comerciantii incearca sa obtina un profit cat mai mare este miraculoasa cifra 9. Ca sa fiu in ton cu ei, in 99% din cazuri preturile trebuie sa cuprinda 99 sau macar un 9. Ideea din spatele pretului cu 99 la coada este ca oamenii citesc primele cifre (cifrele cele mai semnificative) si sunt eronat influentati sa creada ca un produs al carui pret afisat de 199 ron este in jur de 100 ron in loc sa-l vada cu pretul corect de 200 ron. Plus acele preturi in care, suma in lei este scrisa cat roata carului iar zecimalele, adica banii, care cuprind macar un 9, sunt trecute cat mai mic posibil.

   

Este un truc psihologic care pentru mine nu arata decat lipsa de respect, ca sa nu spun nesimtirea sau bataia de joc a comerciantului fata de mine, cumparatorul. Magazinul ne zice prin acest mod de afisare “Stim ca esti prost si nu iti dai seama ca 199 este de fapt 200 asa ca abuzez de chestia asta la fiecare produs. De fapt, chiar daca un produs l-as vinde in mod normal cu 183 ron eu o sa-l ridic artificial la 199,90 ron tocmai pentru ca tu nu iti dai seama de diferenta si il situezi ca valoare tot in categoria de 100 ron”. Oare cum ar fi sa cumpar acel produs de 199,90 ron, sa dau la casa 200 ron si sa nu ma dau plecat de acolo pana nu mi se da restul de 10 bani. Nu pentru valoarea aproape nula a 10 bani din ziua de azi, cat pentru corectitudine…

Evident, un consumator educat isi da seama de acest lucru dar tot trebuie sa piarda timp ca sa se forteze constient sa citeasca 200 in loc de 199,90. Lucru care devine obositor daca te uiti peste o oferta cu sute de produse, de exemplu. De fapt asta este si ideea, sa te plictisesti de calculat si sa vezi doar ceea ce vor ei sa-ti induca.

In cazul meu personal toata aceasta aberatie nu are nici o sansa. Daca vad 199 inseamna 200. Daca vad si 159 tot la 200 ma duc cu gandul. Un televizor de 1129,00 de exemplu, pentru mine inseamna automat 1200,00. Deci nici o sansa sa fiu in acord cu “marii ganditori de preturi”.

O alta problematica in privinta lui 99 ar fi cum, prin ce inginerie se ajunge la aceste cifre. Fiindca sunt extrem de putine preturile care au “scapat” de omniprezentul 9. Ar fi interesant de vazut care este traseul valoric al unui produs de la fabricant pana la raft. Prin ce coincidenta uluitoare se ajunge de la pretul producatorului + adaos comercial (transport, curent, salarii, etc), care difera de la caz la caz + TVA la inevitabilul 99 la coada. Oare cate produse sunt supraevaluate doar de dragul de a contine “cifra magica”? Poate ca ridicand artificial un pret de la – sa zicem – 28, 34 la 29,99 nu este chiar o diferenta enorma. Insa la volumul vanzarilor marilor magazine se aduna pe nedrept o suma considerabila. Bani care as putea spune ca ne sunt furati noua, cumparatorilor. Pe langa pretul in sine, mai intervine, cum am spus si primirea restului, si aici ma refer la sumele foarte mici – 1 ban, 10 bani – care de obicei lipsesc cu desavarsire la casa. Inca o suma mica, dar care se aduna la comerciant… Inca un furt pe fata. Furt nu neaparat ca valoare, cat ca fapt in sine. “Mica ciupeala”.

O sa mi se spuna ca acest fel de afisare este intrebuintat in toata lumea (desi nu chiar in toata). Este “pretul psihologic”. Pentru mine este marea batjocura a bogatasilor la adresa saracilor. Si asa cum m-am obisnuit, “importam” idei si obiceiuri vestice in detrimentul nostru, al romanilor. O fi el cum o fi un astfel de pret pentru locuitorii din orase, dar pentru un om de la tara, care si asa abia isi taraie saracia de azi pe maine prin marea grija a onor guvernantilor nostri, fapta e cu atat mai grava. Acel om de buna credinta isi pune deoparte fiecare banut muncit din greu si poate ca face niste eforturi pentru a-si cumpara un anumit lucru. Cu ce drept vrei tu, comerciantul, sa-l fraieresti? Poate ca el a muncit ca zilier, pe camp, cu sudoarea curgandu-i pe tot trupul ca sa aiba posibilitatea sa cumpere un produs. Iar tu, boieru’ lu’ peste, il inseli…

Vedem din ce in ce mai multe astfel de ultra-mega-super-hyper marketuri aparand in toate orasele. Vine “marele investitor”, da jos o fabrica, asa cum avem si noi exemple in Bacau – fosta “Partizanul”, fosta “Asco” – tranteste un mall si spune mandru “am creat locuri de munca”. Da, poate ai creat. Cate? 100? 500? Dar in fabrica aia pe care ai daramat-o munceau poate 5000! Munceau si, in primul rand, produceau ceva. Tu ce produci? Nimic! Faci comert, adica tot un fel de bisnita. Iei en-gros de acolo, iti pui adaosul si vinzi dincoace. Ca fabrica aia nu era rentabila? De ce nu ai venit tu, specialistul in afaceri, cu niste idei de marketing pentru a o repune pe picioare? Si astfel recreai acele 5000 de locuri de munca si produceai ceva, punand astfel umarul si la relansarea economiei romanesti. Dar de ce sa faci asta, cand e mult mai simplu sa iei totul de-a gata, eventual sa aduci din import ceea ce nu mai producem in tara.

Aud zilnic vorbindu-se despre decaderea economiei, despre lipsa locurilor de munca, despre viitorul copiilor nostri. Si ma intreb ce viitor le asiguram noi, cei de azi? Agricultura este distrusa, industria la fel si nu facem nimic pentru a le redresa, banii sunt pe sponci, dar inauguram magazine! Cu ce sa mai cumparam daca nu producem nimic? De unde bani? Fiindca banii pe care noi ii scoatem din buzunar pleaca in cea mai mare parte in afara tarii, la marile corporatii care si-au deschis aceste mall-uri la noi. Prea putini raman in vistieria statului raportat la incasarile totale. Si noi, romanii de rand ne tot intrebam unde sunt banii tarii…

DESTEAPTA-TE, ROMANE!

Pe aceeasi tema: Preţurile care se termină în „,99”