web analytics

Pagini

Oferte si mega-oferte romanesti

Dupa o perioada de oarecare acalmie, timp in care alesii nostri s-au intrecut in a ne explica noua cat de bine traim comparativ cu grecii, portughezii, spaniolii si alte neamuri din „marea familie europeana”, iata ca a inceput sa se auda iar sunet de surle si trambite. Se apropie oficial campania electorala. Care, neoficial, a inceput deja de vreo 2-3 ani. Bineinteles, cand vorbeau de vesticii din pragul colapsului uitau sa ne mai spuna ca la ei salariul minim este de cel putin trei ori mai mare decat al nostru, ca ei ori au deja ori construiesc autostrazi la preturi normale, ca ei au un sistem de invatamant normal, alocand anual pentru un elev de cel putin zece ori mai mult decat o facem noi, ca sistemul sanitar este bine pus la punct, si atatea altele. Nu ne spun nici ca grecii, dupa toata reducerea de 22% tot au mai ramas cu un salariu minim brut de 586 de euro, nici ca alocatia pentru copii in tarile Uniunii variaza intre 150 si 200 de euro lunar, in timp ce la noi abia se apropie sovaielnic de 10 euro, nici ca in Spania, ca sa luam ca exemplu tot o tara considerata pe marginea prapastiei, sistemul sanitar, bazat pe impozitare, acopera 99,8% din populatie, inclusiv imigrantii, iar accesul la sistemul de sanatate este gratuit. Vezi articolul. 

Si de ce ne-ar spune asta? Noi traim in Romania! Ne arunca in fata „nu sunt bani” si s-au scos. Asa ca incearca sa atraga bani la buget prin cele mai imbecile metode. Prin taieri de venituri, prin taxe si suprataxe la orice. Nu vor sa inteleaga nici in ruptul capului ca de fapt tocmai prin scaderea acestor taxe s-ar aduna mai mult. Ei au aceeasi mentalitate a comerciantului roman: cum se apropie sarbatorile (Paste, Craciun), ridica si preturile, in speranta imbogatirii rapide. Chiar nu pricep ca tocmai scazand preturile in aceste perioade vor avea un volum de vanzare mai mare si implicit va creste si profitul. Cum a fost anul acesta, cand de Paste un ou a sarit de la 50 de bani la 80 de bani sau chiar un leu. Motivatiile au fost, de multe ori, de-a dreptul penibile. La fel cum a fost si marea farsa cu Black Friday si celelalte „reduceri”. Daca am analiza evolutia preturilor am vedea cum, cu o luna-doua inainte de „marea oferta” ele incep sa urce din varii motive (devalorizarea leului, cresterea pretului carburantilor, alinierea la preturile europene, etc), iar in „ziua cea mare”, cand se trambiteaza mega-reducerile, preturile ajung de fapt cam acolo unde erau cu o luna-doua inainte. Iar noi, cumparatorii, ne bucuram de afacerea facuta. De teapa luata. Black Friday este un concept american in care in prima vineri de dupa Ziua Recunostintei se fac reduceri simtitoare la multe produse, marcand inceputul sezonului de cumparaturi pentru Craciun. Ca la americani shopping-ul a devenit sport national e lucru stiut. Dar la noi? Avem o Zi a Recunostintei? Sa fim recunoscatori pentru ce? Sa revenim la slagarul „Multumim din inima…?” Nu mai e mult pana acolo. Iata un scurt exemplu de „mega-reducere”: pe site-ul pcgarage, un Televizor LED Samsung UE40D7000 costa la ora 20 5.657 RON iar la ora 24 – 5.487 RON. Un Televizor Samsung UE40D8000 la ora 23 era 6.318 RON iar la ora 24 – 6.128 RON. Asta da reducere! 2-3%! Uluitor! Senzational! Lumeeee lumeeee! Dati navala si cumparati!

La fel, in idiotenia lor, guvernantii vor sa impuna o lege prin care masinile inmatriculate in Bulgaria sa nu poata circula in Romania mai mult de 90 de zile. Dar Doamne-fereste sa scada cumva taxele! Asa ceva este de neconceput pentru niste „minti luminate” care mai si spun ca au masterat, doctorat si alte „at” in economie, marketing, finante si cate si mai cate! Nu. Tot ce vad ei fata ochilor este o ploaie de bani care curge necontenit in vistieria tarii, cu unele „scurgeri” intamplatoare prin conturile personale. Vedem, de pilda, zi de zi reclame cu masini de toate genurile si natiile. Hyundai, Audi, Opel, Mazda, Skoda, toate la preturi extrem de avantajoase (pentru cine?), in rate, in leasing, cu 0 (zero!?) dobanda. Sa fim seriosi… Zero dobanda la o banca… Si bineinteles ca toate aceste reclame care iti iau ochii cu videoclipul prezentat si noianul de facilitati au scrise in partea de jos a ecranului si alte conditii. Dar iti trebuie o lupa si eventual sa dai pe „pauza”, fiindca reclama se termina tocmai cand incepi sa le citesti. Si ma intreb de ce CNA-ul nu ia nici o masura si in privinta asta, pe langa aberatiile impuse acolo unde nu-si au rostul. O idee ar fi ca scrisul cel mai mic sa fie – sa zicem – 80% din cel mai mare, iar textul sa stea pe ecran cam timpul in care poate fi citit de un elev in clasa a 8-a. Cum este de asteptat, asa ceva este de neconceput pentru unii.

Oferte peste oferte oriunde! Am fost sunat chiar ieri de la Orange pentru inca o oferta „deosebit de avantajoasa” prin care incercau sa-mi bage pe gat un stick pentru net. Si nu de o singura persoana, ci de vreo trei! Desi la inceput n-a fost chip sa deschid gura pana nu-si terminau de turuit oferta, am reusit, intr-un final, sa-i fac sa inteleaga ca am deja internet cu tot cu Tv si telefonie fixa si nu am ce face cu stick-ul lor. Dupa vreo jumatate de ora iar ma suna una si ma intreaba daca m-am mai gandit. Mi-a sarit mustarul si i-am spus-o in fata (sau in ureche): „ce ai cucoana, ai tras pe nas? Adineauri ti-am spus. Ai baut ceva? In DEX exista cuvantul nu. Citeste si vezi ce inseamna”. Modul asta agresiv de a-ti baga in ochi si pe gat aceste asa-zise servicii doar pentru a-ti scoate cat mai multi bani din buzunar a devenit un obicei la noi. Puteau sa faca asta printr-o reclama la Tv, sa o puna pe site-ul lor, eventual sa-mi trimita un sms asa cum mi-au trimis pentru un concurs „gratuit” cu niste intrebari de 0,99 euro de sms. Prin care putem sa castig vero 80.000 de euro plus un Tv Sony. Iata despre ce e vorba. Primul sms primit:

        

Ok. Tastez frumos si caligrafic cuvantul GRATUIT, trimit si imediat primesc:

     

I-am lasat sa-mi astepte raspunsul, insa la ora 19:53 am mai primit o intrebare referitoare la Catalin Maruta plus inca o mega-oferta…

 Chiar as fi curios cine a castigat toate astea pana la urma… Sa se faca public in asa fel incat sa se poata verifica…

Un alt subiect pe care ma chinui de ceva timp sa-l abordez dar mereu apare altceva, este, continuand articolul despre fudulia romanului, cel referitor la masinile din Romania.

Statul ar incasa mult mai multi bani printr-un procedeu foarte simplu. Repet, STATUL. Insa pentru asta ar trebui sacrificati marii bogatasi care incaseaza comisioane grase ajutand firmele sa scoata milioane de euro din tara.

Statul ar putea strange bani frumosi prin incurajarea productiei interne. Luand ca exemplu masinile: ar putea reduce sau chiar elimina taxele pentru cei care isi cumpara masini romanesti, adica fabricate in Romania, crescandu-le drastic pe cele pentru masinile importate. Drastic, adica undeva la 20-25% pe an din pretul de vanzare la nivel european al masinii respective. Daca tot vorbim de preturi europene… Si astfel poate vom avea mai putine beizadele vitezomane carora le cumpara taticu’ Ferrari, Lamborghini sau BMW-uri la majorat, poate s-ar mai evita din accidentele produse de baietu’ lu’ tata bancheru’ (vezi accidentul din noiembrie), un terchea-berchea care abia a luat BAC-ul cu nota putin peste linie si, drept recunostinta, l-a trimis ta-su la studii in Olanda. Ce s-a intamplat cu el mai apoi? Justitia romana “si-a facut datoria”. In stil neaos romanesc. Probabil asta nu reprezinta pericol public…

Si sa nu-mi spuna ala care-si cumpara ditamai tancul 4×4 ca nu are cu ce plati taxele… Sa vedem daca astora chiar le cade curu’ din Dacie. Ca deh, nu poti impresiona o blonda pe bulevard ruland cu ceva romanesc… Iata, in Argentina, Dacia 1300 aia comunista, ceausista, veche,  este la putere. Inca se mai cauta si se mai cumpara.

E de asteptat ca pentru ideea asta sa-mi sara in cap tot felul de economisti si finantisti cu texte de genul „economia de piata”, „relatiile europene” si alte asemenea. Insa, cum am mai spus de multe ori, eu intai fac tot ce e mai bine pentru familia mea, abia apoi mai vad si de altii. Or, pentru cei pe care noi i-am ales, familia ar trebui sa insemne Romania si poporul roman. Bazaconiile de genul „vrem sa oferim poporului tot ce e mai bun pe plan mondial” au valoare zero. E o vorba, „daca vezi un om flamand mai bine invata-l sa pescuiasca decat sa-i dai pestele gata prins”. Ceea ce s-ar putea aplica si la noi. De ce sa importam si sa nu producem? Nu sunt bani? Ha! Au fost destui. A, ca nu mai sunt, asta e adevarat. Nu mai sunt pentru ca tot voi i-ati trimis in afara sau v-ati batut joc de ei. Ce strigam in ‘89? Ca nu ne vindem tara? Asa e, nu o (mai) vindem, ca nu prea mai avem ce. Acum o dam de pomana. Ii mai pasa cuiva de oamenii care au murit atunci in Timisoara, Bucuresti si prin alte parti? Ca inca se mai organizeaza pe 22 decembrie o mascarada in care alesii actuali ai neamului depun, plini de piosenie, o coroana la mormintele celor cazuti atunci? Numai cand te uiti la fetele lor si stii cine sunt si cu ce se ocupa deja te cuprinde sila.

DESTEAPTA-TE, ROMANE!