web analytics

Pagini

România – ATUNCI și ACUM (1)

Omul, ca orice altă ființă din Marele Univers se naște, trăiește, apoi moare. Nimic nu este etern. Nici chiar Universul însuși.

Față de alte lucruri sau ființe, noi, oamenii, spunem că avem ceva în plus: gândirea. Inteligența. Facem tot felul de reguli ca să (zicem noi…) trăim civilizat. Oare…?

Viața în sine este foarte simplă. NOI ne-o complicăm prostește. Iar prin “noi” nu mă refer doar la mine, la tine, sau la cei din jur, ci mă refer în primul rând la cei care ne conduc. Pe care într-adevăr NOI (eu, tu, el, ea) i-am ales și i-am urcat în funcții. Și pe care acum îi înjuram printre dinți. Dar… “câinii latră, caravana trece”, îi doare pe ei undeva.

Sunt voci pro sau contra comunismului, așa cum sunt și voci pro sau contra capitalismului. Care “orânduire” este mai bună? Și ce întelege fiecare prin “mai bună” pentru omul de rând?

Am extrem de multe teme și întrebari în minte, nici nu știu de unde să încep, nu știu cum (și dacă) le voi putea trece în revistă pe toate. Dar am să încerc să fac o analiză cât pot de echidistantă a societății noastre. Și chiar mi-aș dori să purtăm o discuție, să facem un schimb de opinii, de idei, etc.

Nu mă declar un adept (sau nostalgic) al comunismului. Însă mă (și vă) întreb: oare în aproape jumătate de secol de comunism chiar nu s-a făcut absolut nimic bun în România? Atunci îl blamam pe Ceaușescu pentru că hrana era pe cartele, raționalizată (pâinea, etc) – deși PCR-ul funcționa foarte bine. Mă refer la PCR = Pile – Cunoștinte – Relații. Nu aveam decât 2 ore pe zi la Tv (3 ore sâmbăta și duminica), din care vreo oră eram înștiințați despre “mărețele realizări”, deși majoritatea aveam pitite pe blocuri sau pe la balcoane celebrele “sutiene” îndreptate spre Moldova, Bulgaria, Serbia sau Ungaria. Nu puteam pleca în străinătate oricând vroiam noi – deși mulți plecau în excursii destul de des. Nu aveam voie să ne exprimăm opiniile față de conducători și regim – deși au rămas antologice bancurile din acea vreme cu și despre Ceaușescu, milițieni, Congrese PCR, Securitate, etc. Nu aveam voie aia, nu aveam voie cealaltă, și totusi le făceam.

Și dacă tot am pomenit de Securitate, nu neg că au fost, din nefericire, atâtea cazuri în care oameni au fost maltratați, arestați sau chiar uciși fiindcă susțineau cu înversunare ceea ce nu le convenea unora. Da, Securitatea racola pe oricine putea, promițându-i o viață mai bună sau prin șantaj sau chiar prin amenințare pentru a-i deveni informator. Asta ca să ne “țină în frâu” pe toți. Și totusi… Să fim serioși și realisti… Oameni erau și ei. Oare ei nu râdeau la acele bancuri, sau nu-și spuneau și ei între ei? Oare ei CHIAR NU CUNOȘTEAU sistemul pile-cunoștințe-relații? Oare TOȚI erau îndoctrinați cu “învățăturile” comuniste? Sau era vorba de aceeași ipocrizie umană întâlnită oriunde în lume, de aceeași sete de putere și înavuțire care a fost de-a lungul istoriei, este și astăzi și va fi și în viitor, atât timp cât specia umană va exista pe acest pământ?

Astăzi nu ne mai maltratează Securitatea, ci interlopii și cămătarii, sub oblăduirea organelor Statului. Fiindcă dacă aceste organe și-ar face într-adevăr datoria nu ar mai exista interlopi. Sau măcar nu și-ar mai face de cap…

Constituția de atunci spunea clar: TOȚI cetățenii României sunt egali. Doar că unii erau „mai egali” decât alții. Bun, am înțeles. Era comunism, era un regim, era asuprire. Și astăzi? Constituția spune același lucru. Și…? Cât de egali suntem în drepturi sau în fața legii noi, ăștia de jos, față de cei pe care i-am cocoțat în funcții pe la Cotroceni, Guvern, Parlament, etc?

Să facem o paralelă:

– ATUNCI nu găseam de toate prin magazine. Pâinea era pe cartelă, salamul avea soia, dintr-un salariu de 2000 de lei puteai cumpăra 445 de pâini. Plecai în concediu undeva, camera cu două paturi la hotel costa 98 de lei pe zi. Deci din salariul de 2000 de lei puteai sta 20 de zile (aproape trei săptămani!!!) la hotel, presupunând că din salariul perechii (prieten/ă, soț/ie) îți cumpărai cele trebuincioase acolo.

– ACUM găsim în magazine chiar și ceea ce nu credeam să existe! Pâine albă, neagră, pe vatră, cu sare, fără sare, etc, salamuri de toate felurile, doar că acum mulți ne uităm la ele, înghițim în sec și mergem acasă să punem de-o mămăligă.. Pleci undeva în concediu, o cameră la un hotel mai modest te costă 150 – 250 lei pe zi. Deci ți se duce salariul în două zile, cel mult trei…

– ATUNCI terminai un liceu, făceai o facultate, erai angajat undeva. Dacă nu terminai liceul, făceai o profesională și aveai locul de muncă asigurat. La vremea aceea doar cine nu vroia nu-și gasea de muncă. Te oprea poliția (miliția) pe stradă, te legitima si te întreba unde lucrezi. “NU LUCREZI? E grav!” Erai un trântor de care societatea (socialistă) nu avea nevoie. Erai un paria. Erau atâtea întreprinderi, uzine, cooperative meșteșugărești, era IMPOSIBIL să nu-ți găsești un loc de muncă stabil. Iar dacă-ți vedeai de treabă aveai șanse să ieși la pensie din același loc de muncă.

– ACUM termini liceul, faci o facultate, sau eventual o școală de meserii, apoi te pui pe căutat. Și cauți, și cauți… Da, locuri de muncă sunt. Dar dacă salariul minim pe economie (BINE că exista măcar legea asta!) este de – să zicem – 100 de lei, prea puțini patroni îți fac contractul cu 110 lei, de exemplu. De ce să-ți dea mai mult dacă ăsta e minimul legal? Iar din ăsta ți se mai opresc impozite și alte cele. Plus că și acel patron plătește impozite ce ajung la aproape 80% din salariul tău. Deci Statul câștigă de două ori din munca unuia singur. Pentru mine, personal, definiția capitalismului este simplă: “Îmbogățirea bogaților prin sărăcirea săracilor”. Marile uzine sunt în posesia unor bogați cărora prea puțin le pasă daca tu “trăiesti bine” sau nu. Ce-i interesează că și tu ești tot OM, la fel ca și ei, că și tu ai o familie, copii, probleme… Contează doar să-și facă EI contul cât mai gras în bancă, de parcă ar lua ceva cu ei… „dincolo”… Lucrezi de ani de zile la o firmă. Patronul o vinde, deci acum lucrezi (dacă mai ai norocul ăsta) la același loc de muncă, dar la „altă” firmă. Ăsta, dupa 2-3-4 luni, ca să mai fenteze statul de niște impozite, TVA-uri și alte cele, îi schimbă iar denumirea. Deci tu din nou lucrezi tot acolo, dar iar la „altă” firmă. Bun bazat că ești om serios și muncitor, vrei să-ți faci o rată la o bancă. Ti se cere copie după cartea de muncă, o duci. Ți se spune că trebuie să ai minim 3 (sau pentru unele 6) luni lucrate la actualul loc de muncă. Tu de ani de zile lucrezi în acea incintă, dar de – să zicem – 2 luni ai fost trecut pe altă firmă. De fapt aceeași, cu aceiași patroni, dar se cheamă altfel. Și nu obții creditul. Care este vina ta?

Însa despre băncile din România am să revin fiindcă și aici treaba e “groasă” și sunt multe de spus.

O altă lege aberantă este aceea că dacă timp de 3 luni firma nu-ți virează impozitul la C.A.S., figurezi ca neasigurat. DE CE? Tu mergi zilnic la muncă, îți faci treaba, ți se oprește pe statul de plată impozitul. Iar când ai odată o problemă de sănătate, te duci la medicul de familie, iar ăla îți spune că nu ești asigurat, că firma nu a virat banii. “Păi impozitul mi s-a oprit din salar!” Întrebarea este de ce să tragem noi, salariații, din cauza unor nemernici care nu vor să respecte omul și munca lui? Iar legea cred că a fost gândită cu partea dorsală! Care este vina mea, ca angajat, dacă angajatorul îmi oprește lunar acea sumă dar n-o virează unde trebuie? Atunci să nu mi se mai oprească și să mă duc să achit eu personal, așa cum plătesc întreținerea, telefonul, cablul si altele. Abia atunci, într-adevăr, dacă nu am achitat este vina mea și suport consecintele. Cel puțin ăsta este punctul meu personal de vedere.

– ATUNCI te angajai undeva, primeai repartiție pentru un apartament sau garsonieră, funcție de situația familială, făceai un credit la CEC (în niște condiții accesibile ORICUI) și aveai casa ta. Dacă nu era gata când făceai contractul, mai stăteai pe la părinți sau pe la socri o lună, două, trei, apoi erai chemat să ți se predea cheia. Se construia într-un ritm alert, România era un continuu șantier. Era aproape “ziua si etajul”. Da, se construiau acele cartiere și blocuri muncitorești, acele “cutii de chibrituri” cu 4 etaje din prefabricate sau blocurile cu 10 etaje, ceva mai „aerisite”, din beton și BCA. E adevărat că nici unul nu ar întruni actualele condiții europene… Și totuși, MAREA MAJORITATE a populației ÎNCĂ mai locuiește în ele.

– ACUM te angajezi la o firmă (care-și tot schimbă denumirea, deci într-un an poți să lucrezi la 2-3 firme, chiar dacă e aceeași), încerci să faci un credit pentru o locuință (eventual prin ANL, dacă întrunești toate condițiile impuse), și stai și aștepți. Și aștepți, și aștepți… Mai treci “din întâmplare” pe lângă șantierul unde știi că va fi casa ta, să vezi ”care mai e mersul”. Iar mersul… staționează. O lună, două, trei, un an, doi… Ba nu sunt materiale, ba nu sunt bani, ba s-a mai făcut o licitație și a preluat altă firma construcția… Și vezi bălăriile crescând printre fundații sau grinzi acolo unde sperai să fie casa ta… Și-ti vezi în fața ochilor “viitorul luminos”… Însă dacă ai ajuns măcar până aici consideră-te un om deosebit de norocos. Dacă tu ești un simplu muncitor cu salariul minim pe economie iar tata nu e mare mahăr sau mama nu e cine știe ce patroană și ai reușit să pui mâna pe contract prin forțe proprii, atunci ești într-adevăr de invidiat. Pentru că tu, ca simplu truditor cu salariul minim pe economie, NU AI CUM să ajungi să faci un credit la prețurile actuale la locuințe. Te îndatorezi la bănci (am spus că despre subiectul “bănci” voi vorbi mai pe larg) pe un termen extrem de lung și când (sau DACĂ) vei reuși să-l termini atunci constați că ai dat înapoi cel puțin dublu. De fapt între timp constați că până e gata casa ta îți mai trebuie un împrumut, fiindcă de când ai făcut creditul și contractul pe casă inflația a lucrat fără vacanță și s-a scumpit totul (inclusiv materialele de construcții). Și anii trec… Vorba cântecului: “Anii trec, anii trec / Cu melancolii”… Viața merge înainte. Tu vrei să ai casa ta, să-ți întemeiezi o familie, să ai copii… Dar CUM si CU CE?

“Vai de biet român, săracul, / Îndărăt tot dă ca racul”…

Atunci normal că nu-ți rămâne decât să iei drumul străinatății, unde câștigi de 2-3-4 ori mai mult decât în țară, dar NICIODATĂ nu ai să câștigi cât un cetățean al țării respective. Deci tot sclav ești și acolo. Vii in concediu și o faci pe boierul aici, dar numai tu știi câte haznale ai spălat poate “dincolo”. Aici ar fi o muncă prea înjositoare pentru tine, dar acolo nu zici nici pâs. Le spui celor de acasă ce loc de muncă bun ai găsit în fabrică (ai până și halat alb, cică), dar dacă ar ști ei câte vase ai de spălat zilnic la acea bodegă… Și ăsta e doar un exemplu. Chiar mă gândeam când a început “isteria căpșunilor” în Spania: or fi eradicat spaniolii șomajul de trebuie să mergem noi să le culegem căpșunile? Chiar nu mai au forță de muncă disponibilă? Sau, de fapt… De ce nu se “înjosește” spaniolul sa culeagă căpșuni? Probabil la nivelul de trai de acolo ar muri de foame cu banii primiți pe munca prestată… Așa că preferă șomajul sau ajutorul social care oricum e mult mai mare decât retribuția unui român care MUNCEȘTE pe brânci acolo.

Însă tu ai plecat cu speranța că te vei intoarce cu niște bani, să-ți faci casa ta. Te bucuri că acolo după ce cheltui cât să poți supraviețui, rămai cu 3-4-500 de euro în mână. Însă tu nu știi că de fapt prin plecarea ta acolo ȘI statul român primește cam tot atât de pe urma ta… Că doar de aia se cheama Stat, nu? Pentru că STĂ și IA.

– ATUNCI se construia mult. Și nu numai locuințe. Atunci, în perioada comunistă s-au construit și Canalul Dunăre – Marea Neagră, și Barajul de la Porțile de Fier, și de la Bicaz, și de la Vidraru, și de la Poiana Uzului, și Transfăgărășanul, chiar și casa Poporului, atât de blamată, dar în care se lăfăie azi mai marii nostri… Pe atunci Bărăganul era “Grânarul Europei” datorită sistemului de irigații. Ce s-a ales de el?

– ACUM ne chinuim de ani de zile să facem o autostradă mai de Doamne-ajută (priectată tot de pe vremea comuniștilor) și tot tăiem panglici din 10 in 10 kilometri… Construim un bloc de locuințe la câțiva ani. “Locuințe pentru tineri”, cică… Pentru care tineri? Fiii cui, fiicele cui? Câți din tinerii noștri de astăzi au acces la ele, astfel încât să mai și trăiască? Nu neapărat “să trăiasca bine”, dar măcar cât de cât decent… Dacă cei de azi nu sunt în stare SĂ CONSTRUIASCĂ, măcar să fi ÎNTREȚINUT moștenirea pe care au primit-o. Dar nu, ei AU DISTRUS, fiindcă era făcut de comuniști… Acum ne plângem vara de secetă, că trebuie să importam grâu și altele. Dar oare dacă nu distrugeam sistemul de irigații “al comuniștilor”…? Dar și pe tema asta voi reveni.

La sfârșitul “Epocii Ceaușescu” România nu mai era datoare nimănui. Ba din contra, îi erau alții datori, avea de recuperat sume importante de la alte țări. Un singur exemplu este datoria de 19 miliarde de euro pe care o are în prezent Germania față de România. Ce s-a întâmplat între timp? De ce suntem acum datori-vânduți marilor imperii? De ce ne milogim să ne mai dea FMI-ul câte o tranșă de împrumut? Datorită politicii gen “capul plecat sabia nu-l taie”? De ce mai învățăm la istorie despre vitejia poporului român? Unde a rămas? S-a pierdut? Întortocheate-s căile Tranziției ce nu se mai termină… La invadarea Cehoslovaciei de către Armata Sovietică Ceaușescu a fost singurul președinte din blocul comunist care a avut curajul “să bată cu pumnul în masă” și să spună NU. Atunci a fost într-adevăr “Pe aici nu se trece”. “Treceți prin vecini, pe unde vreți, dar NU pe la noi!” Răspunsul ăsta ne-ar fi putut, într-adevăr, costa scump. O invazie rusească nu e joacă. Dar… nu a fost. Chiar și numai pentru asta am un respect deosebit pentru Ceaușescu. Ce președinte sau ce guvernare post-decembristă a mai ținut piept în vreun fel sau altul vreunei mari puteri a lumii? Uraaa! Vin americanii! Și cu ce vin? Să ne învețe ceva bun? Ți-ai găsit… Vin să-și etaleze arsenalul militar la noi fiindcă datorită poziției geo-strategice AU NEVOIE de noi. Și? Ne ajută cu ceva? Nu cred…

Iar despre șantiere, despre riscul pierderii unor vieți omenești… Da, la Canal au murit oameni, la Transfăgărășan au murit oameni, chiar și la Casa Poporului au murit. Dar tot la fel au murit și la construcția Barajului Hoover, a Canalului Panama, a Canalului Suez, a Empire State Building, etc. Mor oameni în orice colț al lumii pe marile șantiere, indiferent că acestea sunt în țări comuniste sau democratice. Accidente se întâmplă oriunde, oboseala cuprinde pe orice om, mai ales la programul de lucru cât mai lung și cu protecția muncii cât mai puțină. Că doar și echipamentul ăla costă… Că s-au folosit deținuți pe șantierele noastre? De acord. Dar deschideți ochii mari și uitați-vă prin lume. ORIUNDE deținuții sunt principala forță de muncă în construcții. La fel, indiferent că este țară comunistă sau democratică…

Poate că voi fi etichetat de unii drept comunist, ceaușist și cine mai știe cum. Eu aș zice că sunt doar realist. Gândiți-vă, analizați situația României și chiar a voastră, personală, ÎNAINTE și DUPĂ ’89. Apoi analizați ABSOLUT REALIST, fără a vă include pe voi înșivă, situația în care se află MAREA MAJORITATE a românilor…
Cred că mesajul lui Băsescu era foarte clar, doar că intonația nu a fost cea corectă. Probabil antologicele cuvinte “Să trăiți bine” le-a gândit de fapt “Să trăiți? Bine….”

Îi laud prea mult pe comuniști? Poate că da. Pentru că ei au făcut mai mult bine decât rău României ca țară. I-aș lăuda și pe ăștia de acum, dar încă nu am găsit motivul. Ce au făcut în mai bine de 20 de ani PENTRU ROMÂNIA?

Iată doar cateva dintre mărețele realizări ale perioadei comuniste. Nu am pus ghilimele fiindcă eu personal le consider într-adevăr mărețe. Să laud Guvernul sau pe Udrea pentru niște stadioane sătești care nu-și au rostul, pârtii si telegondole când atâția români nu au apă, canalizare sau curent electric în casă? Niciodată! Când vor fi în stare să aibe măcar o singură realizare de genul celor de mai jos atunci da, le voi aduce și elogii și omagii fierbinți. Și chiar îi voi vota. Dar până atunci, în ochii mei nu sunt decat niște nulități.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marian, 28 Februarie 2012