web analytics

Pagini

Un an fără președinte

A trecut un an de batjocură. Un an în care democrația se dovedește faptic a fi exact opusul definiției sale. Conform DEXDEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie. Conform Wikipedia, Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii. A văzut cine vreo suveranitate a națiunii în țara asta?

Astăzi se împlinește un an de la marea făcătură numită Referendum. Poporul a fost chemat la urne pentru a hotărî dacă Băsescu rămâne sau nu președinte al României. Aproape un milion de persoane dintre cele care s-au prezentat la vot au vrut ca el să rămână, în timp ce aproape 7 milioane și jumătate și-au exprimat dorința ca Băsescu să plece. Deci, conform definiției democrației, Chioru’ ar fi trebuit să-și facă bocceluța. Însă, ca de obicei, a „găsit o găselniță”: Referendumul este validat de către CCR doar dacă se prezintă la urne 50% + 1 din populația cu drept de vot. Și cică nu s-a îndeplinit acel cvorum.

Am luat Constituția României și am citit-o din scoarță în scoarță. Nu scrie nicăieri despre acest prag. Articolul 90 spune doar atât: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Clar, scurt și cuprinzător. Treaba cu pragul a fost introdusă ca lege – dar nu și în Constituție – cu doar câteva luni înainte, când a simțit marinarul că i se cam clatină corabia, că băile de mulțime i-ar cam dăuna la oase…

La vremea aceea Băsescu fusese deja suspendat din funcție iar USL-ul se dădea cu curu’ de pământ că  trebuie să plece, că trebuie să scăpăm de el cu orice preț. Respectând legea, bineînțeles. Și…? Conform datelor de atunci, pragul de 50% + 1 nu a fost atins. Asta în ciuda faptului că nici măcar nu știam câți mai suntem, rezultatul final al Recensământului din 2011 nefiind cunoscut încă. Dar membrii CCR, în majoritate buni prieteni de-ai suspendatului au hotărât cât se poate de „democratic” că nu cei circa 7 milioane și jumătate de români decid soarta președintelui, ci cei aproape un milion.

Iar noi, cei mulți, am tăcut și am înghițit-o. Doar nu era să ne stricăm bunătate de concediu pentru a ieși în stradă… Nu era să renunțăm la „dansul pinguinului” pe plajă… Problemele țării (și ale noastre) mai pot aștepta. Fiindcă noi suntem un popor mai aparte. Suntem boieri cu pantalonii rupți în fund. Aruncând o privire prin lume, și chiar și prin „marea familie” europeană, nu pot să nu mă întreb cât o să ne mai scăldăm în ignoranță și prostie. Prin alte țări ies oamenii cu milioanele în stradă chiar și dacă guvernul respectiv anunță scumpiri de 2-3 la sută. Noi – nimic. Lăsăm capul în jos, înjurăm vârtos și voinicește pe la colțuri, pe net sau la Tv și… cam atât.

Anul trecut s-au adus nu știu ce moaște. 80.000 de oameni au stat cu zilele la rând să ajungă să le pupe. Imediat după asta, când au venit Merkel și Barroso, au protestat în fața Parlamentului… vreo 30 de persoane. 30! Pe când grecii de exemplu, nici nu se urcase Merkel în avion în Berlin și ei erau deja câteva zeci de mii la Atena la aeroport, așteptând-o să-i facă o primire „călduroasă”. Iată un articol de pe ProTv: Protest cu pietre, sticle incendiare si insemne naziste. 25.000 de greci in strada. La noi? Iată, din Romania Liberă: Aproximativ 30 de persoane protestează la Palatul Parlamentului!

Să facem o comparație:

     

Mai recent, turcii au protestat zile și nopți întregi cu zecile și sutele de mii împotriva construirii unui mall pe locul unui parc. Noi…? Egiptenii au ieșit cu sutele de mii, l-au dat jos pe președinte (chiar dacă tot ei îl aleseseră), au desființat Constituția și încep să-și facă ordine în țară. Noi…? Mergem la grătar. Și așteptăm să ne dea sfintele moaște salarii și pensii…

Nu demult s-a făcut public rezultatul Recensământului din 2011. Din care reiese că la Referendumul din 29 iulie 2012 pragul de 50% + 1 a fost depășit. Urmarea? Băsescu e tot acolo. Vajnicii luptători USL-iști în care majoritatea românilor și-au pus speranța se fac că plouă. „Coabitează”. Tocmai ei, care anul trecut spuneau că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Acum e un fel de „menage a trois” Băsescu – Guvern – Parlament. Cică acum „nu au motive” să-l dea jos, că trebuie să respectăm decizia CCR și alte aberații. Or eu știu că și într-un dosar de crimă, chiar dacă a fost clasat și există o hotărâre judecătorească definitivă, dacă apar elemente și dovezi noi cazul se redeschide. Deci treaba cu „hotărârea CCR” nu reprezintă decât niște baliverne pentru cei slabi cu duhul.

Nici acum, după un an de zile, nimeni nu spune nimic, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru abuzurile din acea perioadă a procurorilor care umblau prin sate și făceau anchete de tip gestapovist întrebând lumea de ce a votat (!?). Oare Hitler chiar s-a sinucis sau s-a ascuns în România? Până și credincioşii au fost scoşi din timpul slujbei pentru a fi audiaţi pentru fraudă la referendumAmenințând sătenii cu legi doar de ei știute pentru „gravele fapte” de a-și fi exercitat dreptul constituțional la vot… Cine au fost acei procurori, cine a dat dispoziție să facă aceste lucruri, ce măsuri s-au luat împotriva acestora? Tăcere deplină… Același răspuns ca la întrebarea „cine a tras în 1989”… Mister total…

Am recunoscut că și eu am făcut o greșeală impardonabilă și am luat țeapa vieții mele având atunci încredere în USL. Am sperat că prin ei vom reuși să repunem țara pe picioare. Și le-am acordat votul în decembrie. Ar trebui să fiu la Reanimare dacă ar durea prostia. Între timp mi-am luat medicamentul. Am devenit imun la tot ce însemnă politician român. Credibilitate zero. La fel și vot. Prefer să acord votul meu unui „badea Gheorghe” de 70 de ani din Crăcănații de Vale care știe să facă agricultură decât unui „domn” școlit prin țările așa-zis democratice și care știe doar teorie și cum să mai „tragă” din banii țării. Prefer să votez un „nea Vasile” care a fost maistru la vreo fabrică dintr-aceea „comunistă” dar care știe să organizeze și să facă producție decât unul care vinde și distruge tot ce înseamnă industrie, scoțând șomeri pe bandă rulantă. Prefer să votez o „tanti Maricica”, o gospodină anonimă dar care știe să drămuiască banul decât de-alde ăștia care, vorba lui Adrian Păunescu, „Dar voi nici sânge nu aveți în vine, Ci credite din călimări străine”…

Așadar a trecut un an. Un an in care românul, din înalturile speranței s-a prăbușit în haosul neîncrederii. Mă gândesc că nu peste mult timp se mai pregătește un Referendum. Acela de revizuire a Constituției României. Bineînțeles că voi merge la vot. Dar voi vota în anulare. Voi pune ștampila pe orice pătrățel este pe acea foaie. Asta pentru că, dată fiind experiența din 29 iulie anul trecut, știu că oricum nu contează ce votez eu fiindcă rezultatul este deja stabilit prin cercurile înalte. Cum am mai spus, articolul 90 din Constituție prevede că președintele (…) poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa… Or, conform rezultatului final al Recensământului din 2011, de un an de zile România nu are un președinte legitim. Deci cine cere acest Referendum?

Totul nu este decât o făcătură pentru a se mai arunca niște praf în ochii noștri și ai Uniunii Europene. Cum că România respectă chipurile principiile democrației. Niște bani cheltuiți (din buzunarul nostru, desigur) pentru interesele celor de la putere.

Atâta timp cât în țara asta își face de cap cine și cum vrea fără ca autoritățile să miște un deget, încrederea mea în instituțiile statului este absolut nulă. Dacă își permite un descreierat de-alde Orban, prim-ministrul altei țări să propovăduiască pe teritoriul țării mele autonomia secuiască iar Bucureștiul tace, atunci e clar că ăștia-s în cârdășie. Dacă a devenit imperativă discutarea și implementarea unor legi cum ar fi dreptul homosexualilor de a se căsători în timp ce țara este sărăcită, furată, vândută, călcată în picioare, atunci ăștia sunt total aserviți intereselor din afară. Nu am nimic cu homosexualii, sunt liberi să-și exprime orientarea atâta timp cât nu ne afectează și pe noi, majoritatea. Dar nu cred că acum în România merg toate bine și mai rămăsese de promulgat doar această lege. Căsătoriți legal sau nu, ei vor continua ca și până acum. Era absolut imperativ să se voteze o lege prin care nu mai ai voie să pronunți cuvântul „țigan”? Păi chiar mulți dintre aceștia nu sunt de acord să li se spună romi, ci țigani! A cerut „mama Europă” asta? Dar de când îmi impune Europa cum să vorbesc la mine în țară? În majoritatea limbilor europene se spune țigan. Zingaro, Cigan, Gitan, etc. Țara asta are probleme mult mai importante de rezolvat. Însăși problema supraviețuirii și existenței în continuare ca stat și ca națiune.

UDMR-iștii de frunte împreună cu șleahta lor din Ungaria cer impetuos modificarea Constituției României pentru a-și înfăptui visul lor, Ungaria Mare. Rupând bucăți din România. O utopie, spun unii. Dar faptele ne arată că încet-încet, visul lor începe să prină contur în realitate. Vor modificarea Artcolului 1, deși Articolul 152 specifică foarte clar: (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Iar Bucureștiul tace…

Noi tăcem…

Doar ei nu tac. Ba din contră, ei mai și fac.

Singura soluție este în mâinile noastre, a poporului. Dar pentru asta este nevoie de voință și, în primul rând, unitate.

Voi reveni curând asupra acestui subiect.

Scris de Marian, 29 iulie 2013

Log in