web analytics

Pagini

Viitor mai bun – o iluzie deșartă

Ne-am învățat să trăim cu sloganuri și expresii mărețe dar cu conținut putred. Auzim sau rostim zilnic aceleași lait-motivuri, fără a face însă nimic concret pentru a și ajunge acolo unde visăm. Fiindcă știm bine că nu sunt decât… vise.

„Noi suntem generația de scrificiu”… Oare? Expresia asta e mai veche de vremea lui Tudor Vladimirescu. A urmat apoi Revoluția Pașoptistă, apoi Războiul de Independență, Răscoala de la Flămânzi, Primul Război Mondial, criza Mondială de la începutul deceniului 3 al secolului XX, al Doilea Război Mondial, instaurarea comunismului, instaurarea așa-zisei democrații post-decembriste, tranziția spre economia de piață, tranziție ce nu se mai dă terminată, integrarea în Uniunea Europeană (deși cuvântul integrare mi se pare impropriu în contextul de azi), noua criză mondială cu măsurile de austeritate aferente. Deci de vreo 200 de ani încoace toate generațiile au fost de sacrificiu. Ce va urma? Și mai mult sacrificiu pentru oamenii simpli. Fiindcă pe plan mondial nu se întrevede nici o îmbunătățire. Ba din contră. Bogații se îmbogățesc, săracii sărăcesc. Iar România nu poate face excepție de la reguli. De la cele impuse de interesele unor bogătași.

„Plec la muncă în Italia (sau Spania sau Anglia, etc) pentru a-i oferi copilului meu un trai decent”… Oare? Chiar rezolvăm ceva în felul ăsta? Din 4 în 4 ani mergem la urne și ne votăm aleșii. Apoi, când vedem că nu le mai pasă de noi, ne luăm bocceluța și plecăm în pribegie, să nu fim sclavi aici. Fiindcă putem fi sclavi la alții. Ne plângem ce greu e acolo, cum suntem tratați ca niște animale de povară, cât ne spetim pentru niște bani pentru a trimite ceva și copilului sau familiei rămase aici. Iar când venim acasă din acele state „civilizate” arătăm că nu am învățat nimic acolo. Ne întoarcem cu o mârlănie și mai mare decât cea cu care am plecat, ne uităm cu un aer superior la „proștii” care au rămas în țară, după vreun an de stat pe acolo începem aici, cu voce cât mai sonoră „come se dice?” Uite-al dracu’, abia și-a scos nasul în lume și a și uitat „să vorbește” românește…

Bun. Am plecat la muncă în alte zări. Și ce am rezolvat? Trimitem acasă niște bani, să aibă copilul tot ce-i trebuie. Iar lui ce-i trebuie? Ultimul răcnet de „aifon” să-și facă poze în budă și să le pună pe feisbuc, țoale de firmă, niște „mărunțiș” de mers prin cluburi de fițe la agățat pipițe… că doar n-au muncit ei, nu știu ei că poate tu ai spălat acolo haznale sau, mai decent, munți de farfurii la vreun restaurant din colț de stradă. Și nici tu nu le spui adevărul, că s-ar duce naibii toată „măreția” ta de boier devenit „stranier”…

Aș mai aminti doar în treacăt despre câte cazuri de destrămare a familiei au fost în ultimii ani când cel plecat la muncă și-a găsit acolo pe cineva la care să „muncească” în afara programului. Câte cazuri în care victime au căzut chiar cei pentru care au spus că pleacă să muncească: propriii copii. E crunt și dureros dacă au ajuns copii de 10-12-14 ani să-și pună capăt zilelor de dorul părinților.

Și până la urmă care este viitorul mai bun pe care li-l oferi? Timpul trece, ei cresc, vor avea la rândul lor copii și…? Ce vor face? Unde vor munci? Vor ajunge ca tine, pribegi prin lume, sclavi la alții? Adică vor urma același drum de care tu ai vrut să-i ferești. Fiindcă în anii în care ai fost plecat țara asta s-a dus de râpă. Nu mai are industrie, nici agricultură, sistemul sanitar este în colaps, învățământul aproape inexistent. Ce a rămas din visul tău de mai bine? Doar un vis, atât. Când a început să fie greu în țară tu ai plecat. Tu și alții, și alte milioane de oameni. Care ar fi putut foarte bine să rămână aici, să sancționeze clasa politică prin manifestații de stradă și chiar revolte la nevoie. Dar asta e… Prin plecarea ta tu însuți ți-ai condamnat de fapt copiii la un viitor întunecat.

„Dumnezeu vede și o să-i judece/pedepsească”… Oare? Altă prostie! De aproape un sfert de secol îi tot vede. Ei își fac de cap în continuare, dar acea judecată tot întârzie. De pedeapsă ce să mai spun… Să fie vorba de „Judecata de Apoi”? Adică după ce trec „dincolo”? Mulțumim pentru operativitate. Ăștia o viață întreagă o duc în huzur nemaiștiind nici măcar exact câți bani au în conturi în timp ce ceilalți hămălesc câte 8-10-12 ore pe zi pentru un salar de mizerie. La ce mai folosește acea pedeapsă „de după”? Și cui? Să nu-mi spună nimeni că „neștiute-s căile…”, că „mare-i puterea…”, etc. Nu ține. Eu dacă am fost sacrificat pe altarul crizei și austerității, dat afară de unde munceam de ani de zile și fur o pâine fiindcă îmi plâng copiii de foame sunt sancționat pe loc. Și de lege și de Biserică și de opinia publică. Dar pe ăștia cărora nu le mai ajung averile și continuă să (ne) fure îi înjurăm pe la colțuri, pe la Tv, pe net și… cam atât. Considerăm că ne-am făcut datoria. Las’ să vină alții (adică Dumnezeu) să-i pedepsească! Dacă și ăsta n-o fi ocupat cu niscaiva afaceri, că tot întârzie. Și noi tot așteptăm…

În toate țările „civilizate”, chiar și în acelea în care mergem și noi ca sclavi, se organizează manifestații de proporții împotriva măsurilor luate de bogătașii Europeni și nu numai. Sute de mii, chiar milioane de oameni se adună să protesteze. La început pașnic, uneori se ajunge și la violență. Regretabil, dar dacă nu se poate altfel… La noi…? Se adună 80.000 de oameni pe Dealul Mitropoliei la pupat moaște. Însă la Cotroceni, la Parlament sau la Guvern abia dacă mai ajung câteva zeci de persoane. Dar vrem să ne fie mai bine. Și iar așteptăm…

Suntem conștienți că din 1989 încoace toți cei care s-au perindat pe la conducere sunt aserviți marilor puteri. Asta se vede foarte clar în lipsa lor de acțiune în ceea ce privește binele națiunii. Pentru românul de rând nu sunt niciodată bani, în România nu se pot face niște legi clare dacă nu este de acord ‘coana Europă. Pentru revizuirea Constituției României avem nevoie de acordul Comisiei de la Veneția. Fiindcă, nu-i așa, facem parte din „marea familie europeană” și nu o să facem noi ce vrem în țara noastră…

Se face acuși o lună de când a izbucnit „Scandalul Bentița” în Covasna. Ce măsuri concrete s-au luat? Profesoara aia de limba română (!?) nu mai este diriginta Sabinei ci a fost mutată la altă clasă. Atât. Celelalte cadre didactice au primit mustrări. Probabil li s-a arătat obrazul… Ce s-a rezolvat cu asta? De ce nu au fost sancționați drastic? Ar fi trebuit să fie excluși total din sistemul de învățământ românesc, plus amendă usturătoare, chiar și închisoare. Legi avem. De ce nu se aplică? Pentru că pur și simplu nu se vrea.

Se dorște nimicirea națiunii române prin învrăjbire. „Divide et impera”. Laslo Tokes încă mai este europarlamentar care, teoretic, reprezintă România! Csibi Barna încă se plimbă liber printre noi punând la cale cine știe ce noi „fapte de vitejie”. Primarul din Covasna încă este liber după ce a spus că românii de acolo n-au decât să învețe maghiara dacă vor să se înțeleagă. Iredentiști secui proliferează amenințări cu moartea la adresa unor români, dar  scapă cel mult cu o amendă Și multe altele. Iar onor autoritățile române, care la învestirea în funcții au depus un jurământ, nu scot un cuvânt despre toate astea. Ce să deducem de aici? Nu demult, ministrul de externe maghiar, Janos Martonyi, a declarat că Ungaria nu are pretenţii teritoriale faţă de România. Și atunci de unde toată tevatura asta cu Ținutul Secuiesc și cu Ungaria Mare? De ce nu se iau măsuri concrete și drastice? Cine are interes să întrețină acest conflict? Fiindcă el ar putea fi stins destul de ușor. Doar aplicând legea și respectând Constituția.

La fel de clar este că aleșii noștri sunt total antiromâni și prin măsurile luate contra propriului popor. România a devenit un fel de rai al bancherilor, unde cămătăria este legalizată, chiar dacă nu se recunoaște oficial acest lucru. Avem bănci cu nemiluita. Toate străine. Care scot din țară sute de miliarde de euro. Bani munciți de noi, de români. Iar cine apelează la un credit bancar a încurcat-o. Odată ce ți s-a aprobat creditul după ce ai semnat „n’șpe mii” de acte și adeverințe, din clientul băncii ești tratat ca și sclavul ei. Ai făcut un credit penru o sumă mică, dar te întinzi cu datoria pe ani de zile și constați că ai de dat înapoi de cel puțin două-trei ori mai mult decât ai primit. Dacă mai ai ghinionul să fii pe lista cu disponibilizați în numele austerității și nu mai ai de unde să achiți, riști să rămâi și fără casă. Pentru împrumutul de – să zicem – 3.000 de euro poți să rămâi fără apartamentul în valoare de 30.000 de euro pentru care ai muncit o viață întreagă. Totul legal, fiindcă prea puțini sunt cei care au răbdare să citească foarte atent și să înțeleagă fiecare rând din contractul de împrumut. Mai ales acele trimiteri prin steluțe (*) la subsolul paginii, unde este scris microscopic și sunt cele mai multe capcane. Dar chiar și în cazul în care observi o neregulă și o aduci la cunoștința funcționarului, ți se spune că nu te obligă nimeni să semnezi și dacă nu-ți convine poți să mergi frumușel la altă bancă. Or ei pe asta mizează, fiindcă omul sărac, plin de nevoi, se bucură că i se aprobă niște bani și nu mai dă importanță amănuntelor. Iar când constată, nu mai are ce face. I se arată documentele cu semnătura lui și asta e… Bun de plată. Ce face statul român în privința băncilor? „Nu vede, nu aude, nu vorbește”…

Iar pentru ca treaba să fie oablă și omul să fie sclav cu acte, nimeni din conducere nu se sinchisește să miște ceva. Anul trecut s-au adus modificări Codului Muncii. S-a modificat în așa fel încât angajatorii sunt plini de drepturi, pe când angajații aproape că nu mai au nici unul. Ești angajat, ești la mâna și mila (dacă are) patronului. Dacă ai trecut de data scadenței la plata întreținerii, a curentului electric, a apei, a telefonului, a ratei la bancă, imediat ți se percep penalități. Ălora nu le pasă de criză, de problemele firmei sau de situația ta. Ei își vor doar banii, indiferent că ai sau nu. Se liniștesc oarecum doar dacă ai trecut la cele sfinte. Dar și atunci îi afectează pe cei din familie. Găsesc ei o cale să-și recupereze banii. Însă onor capetele luminate din fruntea țării au „omis” un mic amănunt: de ce nu-ți plătește patronul penalități la întârzierea salariului? Pe mine, ca angajat, nu mă interesează că e criză sau că nu ai tu, firma, bani. Din moment ce ți-am muncit, mă plătești. La data prevăzută în contractul de muncă. Dacă tu ai pretenții să respect acel contract, să vin la servici la ora și să plec la ora, să-mi fac treaba cu profesionalism, să nu fac greșeli, să fac totul pentru dezvoltarea firmei etc, eu nu am decât una singură: să primesc salariul la data prevăzută în contract. Iar dacă nu se întâmplă asta, să-mi plătești penalități de 1-2% pentru fiecare zi de întârziere. Fiindcă penalitățile pe care le am eu de achitat cumulat (întreținere, curent, etc) datorită întârzierii salariului le voi achita de aici. De ce să pierd eu? Nu vreau să mai aud fii înțelegător, că e criză și nu sunt bani. Cu mine nu e nimeni înțelegător. De ce aș fi eu?

Pentru cazurile astea nu există o lege clară. E și normal, doar toți aleșii noștri au firme, au acțiuni sau sunt băgați în consilii de administrație și alte afaceri mai mult sau mai puțin curate, deci n-or să-și taie singuri craca. Plus de asta, „corb la corb nu-și scoate ochii”…

Tot noi trebuie să suportăm. Ei se lăfăie în vacanțe prin locuri exotice pe banii luați de la noi, evident, își trimit copiii la școli străine, se tratează în spitale din alte țări. Fiindcă aici, în România, trebuie să vii cu perfuzia de acasă. Te duci să te operezi, dar ești pus în stand-by fiindcă nu au cu ce. Îți rogi rudele să se împrumute ca să-ți aducă la spital seringi, anestezic, vată, pansament, pastile, fiole, cearșafuri, pături, mâncare, bani pentru medic, pentru asistentă, îngrijitoare, brancardier, femeia de servici, bucătăreasă… Iar pentru aceste „condiții minunate” mai și plătești statului! Odată ți se oprește CAS pe statul de plată la locul de muncă, apoi mai cotizezi și prin coplată. Altfel spus dai de zece ori bani pentru același lucru. Atunci mă întreb: dacă tot trebuie să mă duc la spital cu buzunarul doldora și cu valiza de instrumentar și medicație, de ce mi se mai oprește CAS-ul? Unde se duc acei bani, fiindcă la felul în care sunt tratat e clar că nu se duc acolo unde ar trebui. Să nu mi se mai oprească, iar atunci când e cazul plătesc eu din buzunar! Statul român ce face? „Nu vede, nu aude, nu vorbește”. Iar când deschide gura nu știe să spună decât trei lucruri: e criză, nu sunt bani, nu avem.

Sistemul educațional românesc…? Cred că ăsta e singurul lucru la care sunt de acord cu Băsescu: „Învățământul din România scoate tâmpiți”. Și are dreptate. În țara asta sunt acum zeci de versiuni de manuale școlare. Sunt școli la distanță de câteva străzi una de alta care folosesc manuale diferite. Ba mai mult, prin anumite zone din Ardeal se studiază de pe manuale aduse din Ungaria. Iar onoratul nostru Minister al Educației tace. „Prietenii știu de ce”… Or tocmai ministerul ăsta ar trebui să pună piciorul în prag. Să fie editate manuale unice la fiecare materie. Adică un elev din Craiova să studieze exact aceeași materie ca elevul din Botoșani, din Constanța, din Timișoara, din Baia Mare și, bineînțeles, din Covasna și Harghita. Dacă articolul 13 din Constituția României spune că limba oficială este limba română, atunci pe tot teritoriul țării să se predea în limba română! BAC-ul să se dea obligatoriu în limba română! Să fie strict interzisă predarea după manuale publicate în alte țări sau fără a fi aprobate de Ministerul Educației. Iar orice abatere să fie sancționată drastic, atât cu excluderea din învățământ cât și cu amenzi usturătoare, de ordinul zecilor de mii de euro. Dar… ca și în celelalte cazuri, statul „nu vede, nu aude, nu vorbește”.

Care este acum nivelul de cunoștințe al elevului român? Lăsând deoparte rarele excepții de genul olimpicilor, dacă arunc o privire doar pe facebook mă ia cu nervi când văd în ce hal este maltratată limba română. Groaznic! Văd în jurul meu tineri cărora dacă le adresezi o întrebare simplă de cultură generală trebuie să caute pe google… Toate astea la oraș. Oare mai are rost să aduc în discuție dezastrul din mediul rural?

Dar, bineînțeles, asta și urmăresc guvernanții. Fiindcă o națiune prostită e mai ușor de manipulat. Omul fără cultură nu știe că se poate trăi mai omenește, iar dacă mai e și bolnav, poți face ce vrei cu el.

Pare scenariu SF? Nici pe departe. Asta este realitatea din România. Toate astea s-ar fi putut îndrepta de mult timp. Dar pur și simplu nu se dorește acest lucru! Poporul român trebuie anihilat! Asta este probabil deviza aleșilor, primită ca „indicație prețioasă” de la mai marii Europei.

Oare cum ar fi dacă din PIB s-ar aloca 10% pentru învățământ și 10% pentru sănătate? De aici ar trebui să se înceapă. Acestea sunt primordiale într-o societate. Dacă se vrea să existe o societate…

Scris de Marian, 8 aprilie 2013