web analytics

Pagini

Țăranul urban

Locuința mea de vară
Nu-i la țară
Ci-ntr-un bloc încăpător
Unde dis de dimineață
Drept în față
Ies să bat al meu covor…

Vineri, 13. Adică vineri dimineață la blocul 13 de pe strada Stadionului. Liniștea matinală este întreruptă de un bun samaritean care s-a gândit că am dormit prea mult. Că și copiii trebuie să se învețe să fie harnici, că și celor care au lucrat schimbul 3 le ajunge cât s-au odihnit. Astfel că în jurul orei 7.00 omul a dat deșteptarea în cartier luptându-se voinicește cu un covor. Și dădea omu’ în el cu ură, probabil având încă în minte imaginea soacrei care-i bântuise visele azi-noapte.

   

Am ieșit în balcon și am exersat câteva scurte vocalize pertinente înspre „Bunul meu vecin Sam”, gândindu-mă că o fi având omu’ ceas „Raketa” și-i merge prea repede. La el o fi arătând ora 10-11 sau cine știe ce alt fus orar…

A făcut o pauză. Mă și mir că a rezistat circa 5 minute fără să facă nimic. Apoi a început să recupereze. Bătea la covor ca la hoții de cai. Am mai încercat niște vocalize, dar de data asta ele n-au mai avut efect. Ținea matinalu’ neapărat să-și termine treaba. Și oricum între timp toată familia îmi era deja în picioare, trezită prin bunăvoința acestui gospodar.

   

A mai scris și Răzvan pe Contrasens despre astfel de țărani, au mai scris și alții. Personal am tot respectul pentru țăranul român, omul de la sat, simplu și cu bun-simț, care știe să țină o gospodărie, să facă agricultură, etc. Dar mi-e lehamite de țăranul orășean. Ăla care, deși zice că e emancipat, civilizat și chiar având pretenția de cetățean european, are încă multe reminiscențe rurale. Dacă locuiește la parter, e musai că spațiul verde din fața apartamentului este ograda lui personală. Dacă locuiește la etaj, cearșaful, pătura și chiar preșul de la ușă îl scutură pe geam și dacă ești „norocos” te trezești „făcut praf” pe trotuar. Deși municipalitatea a amenajat destule spații pentru depozitarea gunoiului menajer, mai avem multe vajnice gospodine – țărăncile urbane – care îl lasă pe lângă scara blocului, pitit pe sub gardul viu sau, mai simplu, îi fac vânt direct pe geamul bucătăriei. Și exemplele pot continua.

Iar nea ăsta de azi, vecinul cu covorul, se poate încadra în aceeași categorie de țăran. În sensul de țărănoi. Nici n-a terminat bine de cântat cocoșul că s-a și apucat de bătut covoare. Nu a contat ora matinală, nu a contat că locuiește într-un cartier în care sunt mulți copii, în care sunt și oameni ce vin de la muncă doar cu puțin timp înainte ca el să-și descarce nervii pe covor și au nevoie de odihnă. Nu a contat că l-am atenționat atât eu cât și alți doi-trei vecini că este prea devreme pentru o astfel de activitate. Nu, el este țăranul urban:

Update: este deja ora 11.45 și toată dimineața am avut „concert de covor”. Au ieșit și ajutoarele la „sala de forță”: țăranca și țărănelul. Am mai avut câteva încercări de discuție cu ei pentru a diminua poluarea fonică, însă acestea au eșuat lamentabil. Ei au de făcut o treabă, indiferent că nouă, celorlalți, ne convine sau nu.

Iată un exemplu de „unitate” pur mioritică, de „înțelegere”, de „conviețuire”. Se pare că la noi, la români, trebuie să existe legi drastice pentru orice lucru, că la noi nu se știe decât de frica amenzii sau a închisorii. Fiindcă o amendă consistentă pentru deranjarea liniștii poate i-ar fi făcut să înțeleagă că locuiesc într-un cartier alături de alte sute de familii, și nu pe tarlaua lor din mijlocul câmpului. Ar fi trebuit să sun la Poliție? Poate că ar fi meritat. Dar asta să fie treaba Poliției în România secolului XXI, să civilizeze astfel de personaje?

„A fi om e lucru mare”. Dar pentru unii a fi om e un lucru prea mare și mereu le dă cu virgulă.

Log in