Agonia băcăuană
Mie unul nici nu-mi mai vine să ies în oraș. Bacăul a devenit cu adevărat bacovian: „Plumb”. Cenușiu. Domnește o monotonie înfiorătoare. Totul parcă se desfășoară „la ralanti”, totul este un „deja vu” zilnic. Pare o secvență din filmul „Ziua cârtiței”. Băcăuanii au uitat ce înseamnă să trăiască și nu doar să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
Dintr-un oraș cu o populație de aproape 200.000 de locuitori, o mare putere industrială cândva, am rămas circa 130.000, din care mai bine de trei sferturi trăim ca vai de capul nostru. Cât despre industrie… a rămas doar o amintire.
Toți, dar absolut toți candidații au ca prioritate pe agendă, în campania electorală, crearea de locuri de muncă. Însă nici unul nu spune concret când, unde și cum vor fi 
create ele. „Partizanul” e Mall, „Proletarul” e câmp, „Letea” la fel, „ASCO” e Cora, „Bere Mărgineni” s-a evaporat, CPL abia mai mișcă lângă piscine și restaurante, „SUBEX” mai fabrică vreo două-trei șuruburi prin spatele depozitelor de mobilă și exemplele ar putea continua. Avem o chestie pompos denumită Centru de Afaceri. Și…? Care afaceri? Ale cui? Și unde sunt acele afaceri, fiindcă în oraș nu se văd? Nu mă refer aici la câte o firmuliță căreia îi merge bine fiindcă patronul e mare mahăr. Mă refer la oraș în general. Orașul care agonizează.
