Au trecut aproape cinci ani. Cinci ani în care am încercat să fac ceva în care mi-am pus tot sufletul. Am publicat articole în care am spus… „verde-n față” tot ceea ce am gândit și am simțit, am publicat poezii proprii. Însă cum tot ce e frumos se termină repede, a venit timpul să-mi iau la revedere de la toți cei care au citit și apreciat (sau nu) ceea ce am scris.
Am făcut tot ce a fost omenește posibil pentru ca acest lucru să nu se întâmple, însă din păcate inevitabilul se va produce: din 20 octombrie 2016 acest site va dispare din mediul on-line. Viața este tot mai scumpă, banii sunt tot mai puțini și pur și simplu nu mai am nici o posibilitate de a-l menține. Am renunțat deja la multe din viața mea, acum voi renunța și la site. Cred că până la urmă voi renunța și la… mine.
Am încercat în acești cinci ani să mai deschid niște ochi, să mai destup niște minți, dar se pare că totul a fost în van. Românul, în general, se încăpățânează să stea sub talpa altora, să se afunde în sclavie și apoi să se tânguie pe Facebook. Deși postez și eu acest articol (și) pe Facebook, nu o fac pentru a mă plânge, ci pentru ca acei care vizitează acest site – și încă sunt destui vizitatori zilnici deși în ultima vreme am scris doar sporadic – să știe că se va închide. Asta-i viața, ăsta-i capitalismul, supraviețuiește cel mai puternic. Cel care știe să fure, să înșele, să tragă „țepe”, etc. Eu unul nu am făcut nimic din toate astea. Cei care mă cunosc personal știu lucrul ăsta. Am vrut să trăiesc cinstit, din munca mea. Să fiu OM. „Un simplu OM”… Însă a fi OM în capitalism este echivalent cu a fi prost. Șacalii nu dorm. Ei pândesc orice ocazie să mai rupă o bucată din tine. Și o fac fără nici un scrupul.
Mai sunt câteva zile. Îi sfătuiesc pe cei care au apreciat vreun articol sau poezie, dacă vor să le păstreze, să intre pe site și să și le salveze. Nu știu ce va fi după 20 octombrie. Nu știu dacă va dispare complet din mediul on-line sau doar nu voi mai putea aduce eu modificări (să public articole, etc). Chiar nu știu care este procedura. Știu doar un singur lucru: am fost avertizat că pe 20 site-ul se suspendă dacă nu achit hostingul și domeniul. Am încercat să fac rost de bani. Degeaba. Deci… nici o șansă de a mai continua.
Astăzi este ziua mea. Ar trebui să mă bucur. Dar nu pot. Nu am nici un motiv. Dar absolut nici un motiv decât, poate, faptul că încă mai fac umbră pământului… Voi face totuși o „megapetrecere” în familie, ceva gen „trei fursecuri și o cafea”.
Mulțumesc celor care mi-au transmis deja urări pentru această zi, dar mulțumesc în special celor care de-a lungul a cinci ani au apreciat acest site. Am făcut totul din inimă, fără a căuta vreun beneficiu material, moral sau de altă natură. Dacă am făcut bine sau nu, doar voi, cititorii, vă puteți pronunța. Eu sper doar să fi fost de ajutor cuiva. Oricui.
În încheiere revin cu sfatul ca acei care vor să rețină vreun articol sau poezie să-l/să o copieze și să-l salveze până pe 20 octombrie, fiindcă eu nu am nici o șansă să mai mențin site-ul.
Mulțumesc din nou tuturor celor care m-au apreciat și le doresc tot binele din lume.
Vă salut cu deosebit respect.
Marian Bamboi
