E iarnă afară, în suflet e iarnă
Și fluieră-un crivăț stingher pe la uși.
Zăpada continuă-ncet să se cearnă
Pe casa în care ni-s ochii apuși.
Te simt lângă mine dar nu-mi ești aproape
Și-ncerc să-nțeleg ce-i în sufletul tău.
Aș vrea să te-ating c-un sărut peste pleoape
Dar nu vreau să fiu al iubirii călău.
O mână de vreascuri mai pâlpâie-n sobă
Și-i rece-n odaia-mbâcsită de fum.
În brațe aș vrea să te țin ca-ntr-o robă
Când inima-mi este tăciune și scrum.
Ce vise mărețe au fost spulberate
De-o vorbă în vânt sau ceva ce nu știu!
Eram o vâltoare de foc pe-nserate,
Acum ești doar gheață iar eu sunt pustiu.
Aștept să mijească iar zorii în geamuri
Și țurțuri să cadă din streșini trosnind,
Să fim ca doi cai alergând fără hamuri
Cu coama în vânt și cu nări aburind.
Mi-e dor de-ai tăi ochi străvezii cum e cerul,
Mi-e dor de frumoasele buze – rubin.
Aș vrea să-ți pătrund pe-ndelete misterul,
Amarul din suflet să pot să-ți alin.
Dar va veni o nouă primăvară
Și-această iarnă-o va topi din noi
Îmbrățișați vom sta în fapt de seară,
Iubirea n-o vom împărți la doi.
