În rotunjimi de clipă nălucă-i amintirea
Şi corifei mă-ntreabă de ce zâmbesc cu jale.
Să le răspund ca totuşi mai dăinuie iubirea
Ar însemna s-arunc cuvintele-n pumnale.
Îndepărtatul turn, cu vechiul orologiu,
E ancestralul martor al vremilor ce-au fost
Cu fragmentatu-i suflet în clopot de elogiu
Din erodate timpuri, ce nu mai au vreun rost.
De-ai să mă-ntrebi vreodată de unde-aceste gânduri,
De vei avea răbdarea să-ncerci să le-nţelegi,
Să-ţi prăvăleşti privirea o clipă printre rânduri
Şi-ai să găseşti nescrisă durerea lumii-ntregi.
