Privește-adevărul în față
Când pleci înspre plus infinit:
La ce bun muncit-ai o viață
De nu iei cu tine nimic?
La ce bun făcut-ai avere
De nu vrei nicicui să o lași?
Sunt alții ce nu au putere,
Nici casă, nici bani, nici urmași.
Te tângui pe patul de moarte
Că n-ai apucat să trăiești
Din ce-ai adunat zi și noapte;
Degeaba iertare cerșești.
Nimic din ce ai nu te-ntoarce
Din drumul pe care-ai pornit;
Tardiv e regretul ce stoarce
Oftatul de om gârbovit.
Credeai că trăiești o vecie.
Ce crunt e-adevărul acum!
Ai vile, mașini, bogăție,
Dar gol pleci pe ultimul drum.
