Degeaba mai cauţi comoara,
Degeaba mă cauţi în gând,
Doar tu ai ucis primăvara
Şi aripi de suflet arzând.
Pe câmp nu mai zburdă nici iezii,
E timpul trecut ce s-a dus.
Uscat e buchetul de frezii,
Nimic nu mai este de spus.
E prima iubire – minciună,
E primul sărut – un mister?
Gigantice torţe ne-ndrumă
Păcatul ce strigă la cer.
Mi-e inima ruptă-n crâmpeie
De lacrimi ce curg dureros.
Tu eşti doar ispită, femeie,
Iar eu un ocean furtunos.
Mai stăm împreună de veghe
Să nu decădem în amor
Şi-i punem pe îngeri în zeghe
Cătând în zadar vina lor.
Aş vrea să-ngenunchi la altarul
Ce sălciile-l plâng în amurg,
Reverse din mine amarul
De cioburi de suflet ce-mi curg.
Dar totu-i degeaba, ştii bine,
Şi martor mi-e cerul înalt.
E timpul secundei ce vine
Cu tropot de urme pe-asfalt.
A fost un păcat fără vină,
A fost răbufnirea din noi.
Am fost însetaţi de lumină
Ca pacea de după război.
A fost la-nceput doar cuvântul
Ce nu trebuia să-l rosteşti.
Se-nchide într-însul pământul
Şi nu ai curaj să-l priveşti.
