Doar așa pot denumi „marea deschidere” a noului an de învățământ.
Încă dinainte de poarta școlii am întâlnit primul obstacol. Ca niște pietoni civilizați ce suntem, pentru a nu încălca regulile de circulație și mai ales pentru a-i arăta tânărului vlăstar cum se procedează corect, am vrut să traversăm pe la trecerea de pietoni. Însă din păcate aceasta era „puțin ocupată”. Bineînțeles că nu i-am putut da copilului nici o explicație plauzibilă ci doar niște mormăituri de felicitare la adresa „ocupanților” care și-au găsit să-și trântească duba taman acolo, taman acum, când întreaga zonă e în forfotă. Mă întreb cum ar fi fost situația inversă. Eu să fiu acolo cu mașina parcată fix pe trecerea de pietoni exact pe aleea de acces la poarta școlii iar el, cel din mașină, vajnic apărător al legii, să mă observe…
Bun. Am trecut mai departe, am intrat în curtea școlii. Animație, cadre didactice, copii, părinți, bunici, unchi, mătuși, cumnați, verișori până la a șaptea spiță și ce alte neamuri or mai fi fost. O foială de nedescris. Ne-a luat vreo 10 minute să o întrezărim pe învățătoare printre toți ăștia. Și încă vreo 5 ca să putem răzbate până la locul unde se adunau cei din clasa ei.
A început festivitatea. „Marea” festivitate. Directoarea școlii spune la microfon ceva numai de ea știut, fiindcă pe boxe nu se aude mare lucru. Oricum nu reușește să acopere vocile rudelor copiilor, care cu această ocazie s-au reîntâlnit cu alte cunoștințe și rude ale altor copii și, nu-i așa, au multe să-și povestească.
După ce și-a mai dat și un preot binecuvântarea, că fără asta nu putea începe anul școlar, s-a trecut la intonarea Imnului de Stat al României. Impropriu spus intonare, fiindcă abia se auzea în boxe, redat de pe vreun laptop. În rest, copiii, părinții și celelalte rude nu aveau nici o tangență cu asta. Erau chestiuni mult mai importante de pus la punct.
S-a trecut și de momentul Imnului, de-acum încolonarea și „tot înainte”, spre clase. Moment care mi-a demonstrat – a câta oară – că mai întâi ar mai trebui educați părinții, apoi copiii. Păi cum naiba să înveți copilul în clasă să-i respecte pe cei din jur, când el trece de mână cu ta-su ca buldozerul printre ceilalți? Ce rost are să-i explici în clasă cum să se comporte în societate, când mă-sa îl împinge de la spate să-i dea la o parte pe ceilalți ca să ajungă el în față?
Primii intră în școală cei mai mici, de la clasele pregătitoare. Asta dacă reușesc să se strecoare printre picioarele rudelor înnebunite să ajungă repede să vadă clasa. Printre 4-5 persoane mature se întrezărește și câte un pitic de clasa zero căznindu-se să țină pasul după „doamna”. Degeaba. Turma de părinți care cică au fost și ei educați cândva într-o școală l-a desprins de rând și-l lasă speriat și dezorientat, rătăcind printre picioare și încercând să-și dea seama încotro trebuie să se îndrepte.
După clasele pregătitoare urmează „bobocii”, cei din clasa întâi. Povestea se repetă. Din nou se aude hărmălaia turmei de adulți. De bine-de rău, copiii au reușit să se țină unii 
de alții și, în frunte cu „doamna”, intrăm în clasă. Stupoare. Băncile goale-goluțe. Nu tu un manual, nu tu o floricică, nimic. Doar florile aduse de copii pentru cadrele didactice aduc o notă de sărbătoare. În rest bănci jerpelite care, cel mai probabil, vor trebui înlocuite de către noi, părinții, prin contribuții la „fondul școlii”. Canci! Să aștepte de la mine fondul școlii… Oricum am rămas dator la asta încă de anul trecut. Nu e o sumă mare, doar 30 de lei, dar nu. Eu nu. Școala are un Inspectorat care are un Minister la care cotizăm cu toții degeaba, fiindcă prin școli nu se vede mai nimic. Deci eu nu.
Întrebăm învățătoarea de ce arată clasa în felul ăsta. Ni se răspunde că nu sunt fonduri, că scaunele – care numai pentru elevi de clasa întâi NU sunt – au fost coborâte din pod zilele trecute. (!?)
Ni se mai spune că deocamdată nu sunt manuale școlare din cauza contestațiilor licitațiilor de pe la minister. Neștiind ce vor cuprinde aceste manuale, nu s-a putut face nici comandă pentru caietele speciale. Așadar până la remedierea situației, copiii vor ține lecțiile pe… fișe.
Revenind la titlul articolului, am spus adevărul. Începerea anului școlar mi-a adus în minte înjurături pe care nici bănuiam că le știu. Sau poate că unele le-am inventat ad-hoc. De bucurie.
Și atunci mă întreb: pentru ce mama naibii plătim taxe și impozite ca să facem lefuri grase pentru aproape 600 de puturoși care hibernează în Parlamentul României? Cât îi mai suportăm?
Ce naiba au păzit hoiturile ambulante de prin Ministerul Educației tot anul de nu au avut timp să termine cu licitațiile, contestațiile și să tipărească manualele școlare? Nu s-au hotărât încă a cărui rudă să le tipărească?
Și tot „n-am înțeles” de ce atâtea feluri de manuale la fiecare obiect? Fiindcă sunt o grămadă de „iluștri autori” care trebuie să mănânce o pâine caldă plătită cu mulți-mulți euroi? De ce nu se redactează un manual unic la fiecare obiect, manual care să fie valabil „de la Turnu-n Dorohoi” și de la Constanța până-n Maramureș? „Prietenii știu de ce”, fiindcă axele acestea se întâlnesc pe undeva prin Covasna și Harghita, iar acolo „nu e de bine” să înveți de pe manualele aprobate de Ministerul Educației din România. Iar lichelele de la cârma țării își au taman acolo niște interese mai… oculte.
Așa că „mai bine hai să prostim niște copii fiindcă țara nu are nevoie de oameni educați altfel noi, putorile, ne-am pierde fotoliile, hai să punem părinții să plătească tot ce se poate în sistemul educațional gratuit (!?) din România, eventual să construiască ei și școlile, fiindcă din taxele plătite de aceștia mergem noi în vacanțe prin Dubai și Honolulu”…
Manualele școlare sunt făcute de mântuială, din moment ce este nevoie de „caiete speciale”. Păi tipografia lui X sau Y, care e rudă cu Z care e mare mahăr prin Parlament, Senat, Guvern, etc, trebuie să încaseze bani, nu? Adică bani. Bani grei, pe spinarea proștilor. A noastră.
Și cum totul este astăzi politizat, inclusiv învățământul, pot face o referire la alegerile care tocmai se apropie. Voi merge la vot. Și voi vota în ciudă. Ca să nu se supere nici unul îi voi vota pe toți. Voi ștampila cât mă va ține cerneala, așa cum am făcut și la alegerile trecute.
Fiindcă nici unul dintre candidați n-am auzit să facă vreo referire la îmbunătățirea învățământului sau a sistemului sanitar. Doar palavre. Doar cum să ajungă fiecare la ciolan. Așa că duceți-vă toți în… votul meu.
Dacă într-un an de zile nu ați fost în stare să asigurați manuale la începutul anului școlar voi vreți să conduceți o țară? Poate pe ăia care se lasă prostiți de voi da, dar pe mine nu.
Scris de Marian, 15 Seprembrie 2014
